Fermierii români vor primi subvenții de două ori mai mari pentru valorificarea lânii de oaie. Bugetul pentru anul 2023 prevede relansarea unui program dedicat sectorului de creștere a ovinelor, transmite AGROMEDIA, cu referire la Agrointeligența.
Despre asta a anunțat în Parlament, Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Sorin Moise.
Avem prevăzută reluarea programului de colectare a lânii cu o intensitate a sprijinului financiar de 2 lei pe kilogramul de lână, pentru o cantitate estimată de aproximativ 18 milioane de tone de lână, a menționat Sorin Moise.
Subvenția pentru lână va avea un cuantum dublu față de programul anterior. Dacă înainte crescătorii de ovine primeau o plată de 1 leu pentru un kilogram de lână vândut, acum suma va fi de 2 lei pe kilogram.
Anterior, fermierii crescători de ovine au mai beneficiat în trecut de un ajutor de minimis pentru lână. Acesta a fost introdus la inițitiva ministrului Petre Daea în cadrul mandatului său trecut, sprijinul fiind ulterior suspendat de Adrian Oros, când acesta a preluat portofoliul de ministru al Agriculturii.