La prisacă munca e în toi. Albinarii își pregătesc “muncitorii” pentru sezonul de primăvară. Deși majoritatea dintre ei, din cauza condițiilor climaterice, au înregistrat pierderi colosale, familii întregi de albine pierind în stupi, ei nu își pierd speranța și nu renunță la meserie.
Pentru a afla care sunt pașii efectuați în această perioadă la stupine, AGROMEDIA a discutat cu Petru Sacara, președintele Asociației MoldApis, apicultor care deține, împreună cu echipa, peste o mie de familii de albine.
“În primul rând, vom restrânge cuiburile, ca să rămâna doar ramele acoperite cu albine, plus una plină cu miere. Este momentul ca, după o iarnă întreagă, să intervenim și cu hrană proteică. Dacă știm că ne-am confruntat anterior cu Varroa, este cazul să aplicăm de urgență un tratament”, ne-a spus Petru Sacara.
Cel mai bun tratament împortiva Varroa, dușmanul nr.1 al albinelor
Apicultorul propune două modalități de “vindecare” pentru “locatarii” din stupi.
„Aplicăm benzi impregnate cu chimie. Personal, sunt adeptul celor pe bază de amitraz. Sau alegem un tratament cu acid oxalic, care se aplică prin sublimare ori stropire. În același timp, asigurăm stupinele cu apă, plasând vasele lângă stupi. Și pentru că albinele au acum nevoie imensă de minerale, vom dizolva 10 grame de sare la 10 litri de apă”, ne-a relatat apicultorul.
În zilele în care s-au înregistrat temperaturi calde, albinele au ieșit din „căsuțe” și au mers într-o scurtă escapadă prin pădure și poienile din jur. Acum, că vremea de afară e cu minus în față, și-au temperat activitatea, ceea ce nu e tocmai favorabil pentru ele. Albinarii își concentrează efortul asupra familiilor puternice, administrându-le sirop cald.
„O familie puternică este cea care are deja puiet larvat. Pentru a evita eliminarea acestuia de către albina adultă (vorbim de cazuri de canibalism în stupine – n. red.), vom suplini rezervele de apă. Consecințele acestui fenomen pot deveni fatale pentru albine. Le micșorează viața și se pot infecta de anumite boli. Odată căpăcit, puietul nu mai are nevoie de hrană, ci de căldură. O altă recomandare pentru albinari e să nu uite să asigure familiile cu hrană poleică”, a menționat dl Sacară.
Acum albinele au de unde aduna polen. Și asta pentru că există locuri și zone, unde flori pentru „materia primă” au crescut din plin. De ieri însă dl Sacara și echipa au administrat sirop.
Stimularea de primăvară se face cu sirop invertit care este preparat din plante medicinale, hrană specială pentru albine ce o recomandă cu încredere apicultorilor.
“Vreau să vă spun că, din cauza condițiilor meteorologice, și eu am înregistrat pierderi de 10 la sută. Am scuturat ramele și am rămas cu un pumn de albine. Din cinci familii, am creat una. Știm deja să nu ne așteptăm la minuni în perioada salcâmului înflorit, în schimb, mai târziu, dintr-o familie unificată vom obține alte patru”, ne-a declarat Petru.
Și despre trântori. Leneșii știubeielor apar mai târziu, la finele lui aprilie-începutul lui mai, atunci când au hrană din plin și pot trândăvi cu aripile direct în viitoarea miere de pe ramă.