Potrivit informațiilor oficiale, în acest an, aproape jumătate din Europa este grav afectată de secetă. Se pare că „este cea mai gravă secetă înregistrată în ultimii cel puţin 500 de ani”, a anunţat Comisia Europeană (CE), transmite AGROMEDIA, cu referire la Eco Presa.
Desigur, aceasta este doar o primă evaluare şi trebuie să o confirmăm prin datele finale de la sfârşitul acestui an, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Johannes Bahrke, referindu-se la un studiu.
Autorii raportului afirmă că, până în data de 10 august, 47% din teritoriul Europei a atins un nivel de alertă pentru secetă, în timp ce 17% dintre regiunile monitorizate se află sub incidenţa unei alerte de nivel maxim.
Precipitaţiile scăzute şi o serie de valuri de căldură care s-au manifestat începând din luna mai au afectat debitele râurilor şi nivelurile apei la scară largă în Europa. Volumele reduse de apă au avut efecte adverse şi asupra sectorului energetic, atât asupra producţiei hidrocentralelor, cât şi asupra sistemelor de răcire a centralelor electrice.
Seceta a redus substanţial randamentele culturilor agricole de vară, cele de porumb, soia şi floarea soarelui fiind cele mai afectate, au precizat autorii raportului. Umezeala din sol şi stresul vegetaţiei sunt sever afectate, se precizează în raportul care listează peste 12 ţări unde riscul de secetă a crescut, inclusiv Germania, Franţa şi Regatul Unit. În restul Europei, deja afectat de secetă, se menţin condiţii stabile de secetă severă, au adăugat autorii cercetării.
Conform raportului, regiunile în care condiţiile meteorologice se agravează cel mai mult sunt cele care au fost deja afectate de secetă în primăvara anului 2022, de exemplu, nordul Italiei, sud-estul Franţei şi anumite zone din Ungaria şi România.
Oamenii de ştiinţă prognozează că vremea mai caldă şi mai uscată decât normalul va continua să se manifeste cel mai probabil până în luna noiembrie în vestul regiunii euro-mediteraneene. Precipitaţiile recente (de la jumătatea lunii august) e posibil să fi uşurat condiţiile de secetă în unele regiuni ale Europei. Cu toate acestea, în anumite zone, furtunile asociate acelor precipitaţii au provocat pagube materiale şi ar putea să fi limitat efectele benefice ale precipitaţiilor, au adăugat autorii raportului.