În Ginosa, regiunea Puglia, Italia, o fermă de aproximativ 54 de hectare s-a confruntat cu dificultăți în identificarea apei subterane. Zona Fossa Bradanica este caracterizată printr-o structură geologică fragmentată, unde apa nu este distribuită uniform, ci circulă în adâncime de-a lungul fracturilor. În aceste condiții, metodele tradiționale bazate pe experiență sau pe încercări succesive au o rată ridicată de eșec, scrie FresPlaza.
Proprietara exploatației a fost pusă în fața unei decizii: foraj „orb”, cu riscul real de a obține un fântână uscată, sau utilizarea unei metode bazate pe date și analiză tehnologică. A fost aleasă a doua opțiune, prin colaborarea cu o companie specializată în identificarea apei subterane.
Intervenția a început cu o analiză la distanță, care a integrat hărți geologice oficiale, imagini satelitare de înaltă rezoluție și date radar. Aceste date permit identificarea micro-deformațiilor solului, invizibile la suprafață, dar relevante pentru detectarea fracturilor active – principalele căi de circulație a apei în subteran.
Pe baza acestor informații, a fost realizată o hartă de probabilitate, în care zonele au fost clasificate în funcție de potențialul de a conține apă: zone favorabile, intermediare și neproductive. Analiza a evidențiat prezența a două linii de fractură cu orientări diferite, iar punctul lor de intersecție a fost identificat drept zona cu cel mai ridicat potențial hidric, datorită acumulării și circulației apei în aceste structuri.
Ulterior, au fost efectuate investigații de teren pentru validarea datelor inițiale. Au fost utilizate drone echipate cu senzori pentru detectarea anomaliilor electromagnetice și echipamente capabile să identifice straturile permeabile din subsol, precum nisipul și pietrișul, care favorizează circulația apei.
Rezultatele investigațiilor au indicat două niveluri distincte de apă: un prim strat la aproximativ 40 de metri adâncime și un al doilea strat între 75 și 85 de metri. În același timp, analiza a arătat că la distanțe foarte mici de acest punct nu există semne de apă, ceea ce confirmă caracterul extrem de localizat al resursei.
Forajul realizat ulterior a confirmat datele tehnice. La 40 de metri a fost obținut un debit de aproximativ 8 litri pe secundă, iar la circa 80 de metri debitul a crescut până la aproximativ 22 de litri pe secundă, confirmând acuratețea analizei inițiale.
Cazul evidențiază diferența dintre forajul realizat pe bază de estimare și cel fundamentat pe date. În condițiile în care o abatere de câteva zeci de metri poate duce la un rezultat complet diferit, precizia în identificarea punctului de foraj devine esențială.
Integrarea datelor geologice, satelitare și de teren permite reducerea incertitudinii și transformă procesul de identificare a apei dintr-o activitate bazată pe probabilitate într-una bazată pe analiză. În contextul creșterii costurilor și al presiunii asupra resurselor de apă, aceste tehnologii devin un instrument important pentru optimizarea investițiilor în agricultură.