CUM PRODUC NEMȚII ENERGIE ELECTRICĂ ȘI CĂLDURĂ DIN BĂLEGAR ȘI APOI ÎL FOLOSESC CA ÎNGRĂȘĂMÂNT

31 jan 2023
Gunoiul de la fermă poate aduce milioane, o demonstrează fermierii germani. Mai multe sate din Germania se încălzesc cu gaz produs prin fermentarea deșeurilor de grajd. Instalațiile moderne de biogaz sunt atât de eficiente încât produc și energie electrică. Astfel, cei care investesc într-un astfel de sistem vând și curent electric, și agent termic. Într-un material Inspectorul Pro, jurnaliștii români au vorbit în detalii despre cum produc nemții energie electrică și căldură din bălegar și apoi îl folosesc ca îngrășământ.

Cred că acesta este viitorul. Când nu ai nici soare și nici vânt, ca în decembrie, de exemplu, putem produce energie din biogaz. Avem un întreg depozit de biogaz, povestește Cristoph Ratzinger, inginer din zona Hohenau, fondatorul unei instalații de biogaz.

Germanii fac energie și căldură din excrementele animalelor, porumb și iarbă. Principiul de funcționare este următorul: materialele organice sunt puse la fermentat în niște baloane gigantice. Bulele de gaz se ridică în interior și pun în mișcare 4 motoare, ele produc simultan atât energie electrică, cât și agent termic. Astfel, 30 de locuințe și 2 instituții publice se încălzesc cu agentul termic, obținut în stația de biogaz. Energia se duce în rețeaua locală, iar căldura – direct la casele oamenilor.

Cum să faci 1,6 milioane de euro din bălegar

Centrala de biogaz din Hohenau produce anual 2,5 milioane kwh/an de agent termic și 3,3 milioane kwh/an de energie electrică. Astfel, Cristoph are un dublu câștig. Anul trecut, a avut un venit de 1,6 milioade de euro.

Este bălegar de la vaci, cai și paie. Pentru că iarna se consumă mai multă energie și trebuie să venim cu ceva în plus, adăugăm porumb, dar vara utilizăm doar bălegar și paie, spune Cristoph Ratzinger.

Antreprenorul cumpără amestecul de excremente și paie de la fermierii din zonă. Plătește 5 euro pentru o tonă, scoate gazul din ele, produce căldură și curent electric și dă înapoi fermierilor resturile prelucrate pentru a le folosi drept îngrășământ.

Poate fi folosit ca fertilizator. Iarba de care nu au nevoie pentru vaci, de asemenea, o colectez și produc energie, spune Cristoph Ratzinger.

Locuitorii din Hohenau plătesc 6,42 de cenți per kw/h, iar Cristoph le-a garantat că prețul va rămâne neschimbat până în 2028.

În prezent, ieșim la jumătate de preț față de încălzirea cu petrol. Aproape toți aveau încălzire cu petrol și au făcut tranziția la energia regenerabilă. Dacă a fost greu să-i conving să facă schimbarea? În unele cazuri, da, pentru că a trebuit să aibă încredere în noi, povestește Cristoph.

Autoritățile germane au spijinit proiectul. Cine a renunțat la încălzirea cu petrol, a făcut mai întâi, investiția pe cont propriu, ulterior, a primit de la stat jumătate din banii cheltuiți.

În Hohenau, nimic nu se aruncă

Instalația produce mai multă energie decât necesitățile localității. Astfel, Cristoph a făcut contract și cu stația de epurare a localității, a mai construit o hală și usucă acum și nămolul rezidual. După uscare, acesta ajunge într-un siloz unde este ars și poate fi apoi utilizat la producerea cimentului.

La nivel național, 8% din totalitatea de energie electrică din Germania este obținută din astfel de instalații.
 
loading ...