Guvernele Ungariei și Poloniei au anunțat că nu vor renunța la interdicțiile privind importurile de produse agricole din Ucraina, chiar și după intrarea în vigoare a acordului comercial actualizat dintre Uniunea Europeană și Ucraina, scrie Agroportal.
 
Ministrul Agriculturii din Ungaria, István Nagy, a declarat că executivul de la Budapesta va continua să protejeze fermierii maghiari prin menținerea unilaterală a granițelor închise pentru produsele agricole provenite din Ucraina. El a criticat dur instituțiile europene, acuzându-le că subordonează interesele fermierilor europeni celor ucrainene.
 
Birocrații UE nu sunt deloc interesați de ce se va întâmpla cu fermierii din statele membre, în special cei maghiari. Ei subordonează totul intereselor ucrainene. Un acord de liber schimb încheiat cu o țară aflată în război ridică semne de întrebare serioase, a spus Nagy. Ministrul și-a exprimat nemulțumirea față de creșterea cotelor de export scutite de taxe vamale pentru mai multe produse ucrainene, incluse în noua versiune a acordului comercial.
 
În același ton, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din Polonia a reafirmat că va menține „pe termen nelimitat” interdicția privind importurile de grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui din Ucraina. Oficialii polonezi subliniază că noile prevederi ale acordului nu anulează reglementările interne deja adoptate la Varșovia.
 
Noile cote și volume stabilite în acord se aplică la nivelul întregii Uniuni Europene, însă în Polonia, interdicțiile naționale rămân în vigoare. Noul acord nu modifică regulile actuale, iar afirmațiile contrare sunt informații false, a transmis ministerul într-un comunicat oficial.
 
Reprezentanții polonezi au mai precizat că documentul semnat la Bruxelles nu include toate propunerile avansate de Polonia, menite să reducă impactul negativ al importurilor ucrainene asupra fermierilor locali
 
Acordul comercial revizuit între Uniunea Europeană și Ucraina vizează prelungirea măsurilor de liberalizare a comerțului cu produse agricole, în contextul războiului din regiune. Cu toate acestea, țări precum Ungaria și Polonia, unde fermierii au protestat constant împotriva creșterii volumului de produse ucrainene, aleg să adopte măsuri naționale pentru protejarea piețelor interne.
 
						
												


