În perioada 24 aprilie – 1 mai, prețul la floarea-soarelui a crescut cu 200 grivne, până la 31.700 UAH/tonă. Creșterea este susținută de piața uleiului vegetal, care rămâne un factor de sprijin pentru materie primă.
În același timp, campania de semănat avansează lent. Ritmul lucrărilor este cu 48% sub nivelul anului trecut și cu 56% sub media ultimilor cinci ani. Temperaturile scăzute afectează răsărirea și dezvoltarea plantelor, iar o eventuală încălzire ar putea accelera lucrările în câmp, scrie UkrAgroConsult.
În aceste condiții, estimările rămân moderate, cu un scenariu ușor pozitiv, bazat pe extinderea suprafețelor și pe o productivitate mai bună față de anul precedent.
La nivel global, piața uleiului de floarea-soarelui rămâne sub presiune din cauza ofertelor limitate și a incertitudinilor din regiunea Mării Negre. Producția mondială pentru sezonul 2025/2026 este estimată la aproximativ 20 milioane de tone, în scădere față de anii precedenți .
În același timp, prețurile uleiului de floarea-soarelui au înregistrat o creștere constantă de la începutul anului, cu aproximativ 12% în regiunea Mării Negre , iar oferta redusă de materie primă continuă să susțină tendința de majorare a prețurilor.
