Sistemele extinse de hrănire cu iarbă pentru bovine, oi și capre pot fi mai ușor și mai ieftin de certificat ecologic. Totuși, producția animală certificată ecologic la nivelul Uniunii Europene rămâne încă foarte scăzută, ca pondere din sectorul zootehnic: aproximativ 6,0%, din numărul total de bovine ( în 2020 ), 7,2% din efectivele de ovine și caprine ( în 2019 ), în timp ce pentru păsări și porci procentul a fost estimat la 3,6%, respectiv 1 % ( în 2020 ), transmite AGROMEDIA, cu referire la Lanțul alimentar.
În schimb, conversia la agricultura organică este mai complexă pentru sistemele alimentate cu cereale din cauza cheltuielilor mai mari pentru hrana organică și a regulilor mai stricte (de exemplu, în legătură cu medicamentele pentru animale).
Producția ecologică de porci și păsări de curte, în creștere
Cu toate acestea, deși are o bază mai scăzută, producția ecologică de porci și păsări de curte prezintă rate anuale de creștere mai mari (9%, respectiv 11%), decât alte producții animale.
În unele țări s-au înregistrat ponderi mari de animale ecologice, de ex. Austria (22% din bovine, 35% din ovine și caprine și 3% din porci), Suedia (24% din bovine, 32% din ovine și caprine și 3% din porci), Danemarca (15% din bovine și 3% din porci) și Letonia (26% din bovine, 36% dintre ovine și caprine și 1% din porci).
Mai mult de jumătate din bovinele ecologice din UE sunt crescute în Germania, Franța, Austria și Italia. În 2014-2020, numărul de bovine ecologice a crescut cel mai rapid în Bulgaria, Croația și Grecia.
România și Polonia sunt singurele țări din UE în care vitele ecologice au scăzut ca număr. Date publicate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale confirmă datele Comisiei Europene în ce privește vacile pentru lapte: scădere în 2020 față de 2019, de la 13.882 exemplare, la 12.837 exemplare, dar arată o creștere în 2021, la 14.817 exemplare. Efectivul total de bovine crescute în sistem ecologic (vite pentru carne, pentru lapte și alte tipuri de bovine ) ar fi crescut de la 19.358, în 2019, la 19.870, în 2020, și la 23.339, în 2021.
Germania, Franța, Danemarca, Austria și Italia – cei mai mari producători de lapte organic din UE
Trei sferturi din laptele ecologic din UE este produs în Germania, Franța, Danemarca, Austria și Italia. Cei doi producători principali din UE, Germania și Franța, și-au crescut semnificativ volumul între 2014 și 2020: +74% și respectiv +115%. Cu toate acestea, creșterea a fost și mai remarcabilă în termeni relativi în Bulgaria, Grecia, Spania și Cipru. Pe de altă parte, tendințe descendențe au fost înregistrate în Estonia, Ungaria și Polonia (deși Polonia a început să își revină în 2020).
În ciuda creșterii producției de lapte organic în majoritatea țărilor UE, ponderea laptelui organic în producția totală de lapte este încă mică: 3,7% în UE, în 2020. Jumătate din laptele ecologic din UE este folosit ca lapte de băut, în timp ce 26% este procesat pentru obținerea de brânzeturi.