PREȚUL LAPTELUI DE VACĂ ÎN EUROPA. Unde se vinde cel mai scump

06 aug 2024
Prețul laptelui de vacă la poarta fermei, în România, a fost în luna iulie printre cele mai mici din Uniunea Europeană, potrivit datelor Observatorului european al laptelui, scrie Revista Ferma
 
41,23 de euro pentru 100 de kg de lapte, acesta a fost prețul laptelui de vacă în România, în luna iunie, unul dintre cele mai scăzute prețuri din blocul comunitar. 100 kg de lapte de vacă = 97 litri de lapte. Rezultă un preț de 2,8 lei/litru de lapte. (41,23 : 97 = 0,42 euro/litru, 2,08 lei/litru, la un curs de 4,9 lei pentru 1 euro).
 
Prețuri mai mici decât în România au mai fost în Letonia ( 38,8 euro/100 kg sau 0,40 euro/litru ) și Lituania ( 37,24 euro/100 kg sau 0,38 euro/litru ). 
 
Prețuri mari au fost înregistrate în: Italia, 49,70 euro/100 kg; Austria, 49,20 euro/100 kg; Olanda, 47,75 euro/100 kg; Croația, 47,07 euro/100 kg; Danemarca, 47,06 euro/100 kg.
 
Cele mai mari prețuri sunt în mod tradițional în Cipru, 63,62 euro/100 kg și în Malta, 61,94 euro/100 kg.
 
Media estimată la nivelul Uniunii Europene în luna iunie a fost de 46,03 euro/100 kg.  Potrivit datelor estimative aferente lunii iulie, prețul laptelui de vacă la poarta fermei ar fi urcat în România la 41,43 euro/100 kg.
 
loading ...