Guvernul rus a interzis exporturile de zahăr şi de lemn în „ţările neprietenoase” cu Rusia şi pe cele de cereale în statele din Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) pentru a proteja piaţa internă, a anunţat Ministerul pentru Dezvoltare Economică, citat de agenţia Tass.
O comisie a Ministerului de Comerţ a decis interzicerea exporturilor de grâu, meslin, secară, orz şi porumb în ţările din UEE până pe 31 august 2022 şi pe cele de zahăr din trestie şi zahăr rafinat pentru toate statele, până la aceeaşi dată, relatează EFE, citată de Agerpres.
„Deciziile au ca scop garantarea securităţii alimentare a ţării şi vor ajuta la protejarea pieţei interne în contextul actual”, a declarat o sursă din minister, fără a menţiona invazia rusă în Ucraina şi sancţiunile impuse de comunitatea internaţională ca răspuns la această acţiune.
„Federaţia Rusă trebuie să se protejeze de impactul unor factori negativi în condiţii de instabilitate pe piaţa mondială, depăşind creşterea cererii şi preţurile mondiale la alimente”, a subliniat biroul de presă al ministerului.
În ceea ce priveşte lemnul şi materiile prime derivate pentru producţia de hârtie şi placaje, printre altele, Guvernul rus a interzis exporturile în „ţările ostile”, printre care se numără Statele Unite şi ţările din Uniunea Europeană, până la finele anului.
„Decretul Guvernului restrânge temporar transportul anumitor tipuri de produse de lemn din Rusia spre statele care au acţiuni neprietenoase”, a spus Cabinetul miniştrilor, citat de agenţia guvernamentală.
sursa: digi24.ro