„FABRICAT ÎN MOLDOVA” 2027 VA ADUCE PRODUCĂTORII LOCALI FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU REȚELELE COMERCIALE

20 oct 2026
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI) a lansat, în cadrul unei conferințe de presă organizate pe 20 octombrie, cea de-a XXIV-a ediție a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova”. Evenimentul se va desfășura în perioada 27–31 ianuarie 2027, la Moldexpo, și va pune în prim-plan 24 de povești de succes ale producătorilor autohtoni.
 
Organizatorii estimează participarea a circa 500 de producători de bunuri și servicii din Republica Moldova și aproximativ 70.000 de vizitatori. Expoziția va ocupa o suprafață de 3.000 de metri pătrați în interior și 300 de metri pătrați în exterior.
 
Președintele CCI, Sergiu Harea, a declarat că ediția din 2027 va aduce noi modalități de promovare a companiilor locale, de la un traseu dedicat descoperirii producătorilor până la o zonă gastronomică și întâlniri cu potențiali parteneri comerciali din țară și de peste hotare.
 
Începând cu 2002, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a pus accentul pe susținerea și promovarea producătorilor din țară prin organizarea expoziției «Fabricat în Moldova». Am ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, pe care o lansăm astăzi și care se va desfășura în perioada 27–31 ianuarie 2027, la Centrul Expozițional Moldexpo, a declarat Sergiu Harea.
 
Una dintre noutăți va fi „Traseul celor 24 de descoperiri”, un itinerar prin care vizitatorii vor putea cunoaște producători autohtoni, discuta cu reprezentanții companiilor și participa la degustări. Conceptul prevede și vouchere pentru degustarea și procurarea produselor și serviciilor prezentate.
 
Anual avem companii noi care se înscriu și participă la această expoziție. În acest an ne propunem iar un șir de companii noi pe care să le cunoașteți. În acest sens, vom face un traseu al celor 24 de descoperiri, un itinerar pe care l-am organizat ca să puteți merge la acești producători autohtoni, cu degustări, cu discuții, a explicat președintele CCI.
 
Prin prezentarea celor 24 de povești de succes, organizatorii urmăresc să evidențieze parcursul companiilor moldovenești, performanțele acestora și oamenii care contribuie la dezvoltarea producției locale.
 
O altă noutate va fi amenajarea zonei gastronomice „Curtea gusturilor moldovenești”, unde producătorii locali își vor prezenta produsele, iar vizitatorii vor putea descoperi preparate și gusturi tradiționale. Potrivit lui Sergiu Harea, inițiativa continuă eforturile de promovare a gastronomiei, a sectorului HoReCa și a turismului.
 
Pe parcursul anilor, noi am promovat inclusiv domeniul HoReCa, domeniul hotelier și atragerea turiștilor în țara noastră. Unul dintre principalele elemente atunci când atragem turiștii sunt gusturile noastre gastronomice tradiționale. În acest sens, vom avea o curte cu mai mulți producători locali, unde vom putea vizita și degusta bunurile produse în Republica Moldova, a menționat acesta.
 
Expoziția va include și un program de afaceri, în cadrul căruia este planificat forumul „Moldova prezintă”. Evenimentul va facilita întâlnirile bilaterale dintre întreprinderile moldovenești și companiile din străinătate, pentru dezvoltarea cooperării, atragerea investițiilor și extinderea exporturilor.
 
Sergiu Harea a precizat că instituția are peste 170 de acorduri de colaborare cu camere de comerț și industrie din 78 de țări, iar această rețea va fi utilizată pentru invitarea partenerilor externi.
 
Începând cu ziua de astăzi, vom lansa invitațiile către partenerii noștri din afara țării pentru a veni la acest eveniment, «Moldova prezintă», și pentru a pune față în față, prin întâlniri bilaterale, întreprinderile din Republica Moldova și cele din afară, pentru a lansa cooperări, inclusiv pentru a atrage investiții în Republica Moldova și a crește exporturile către alte piețe, a declarat Harea.
 
Potrivit acestuia, în urma unor discuții preliminare, delegații din Elveția, Uzbekistan, Ucraina și România și-au exprimat intenția de a participa. Organizatorii vor continua discuțiile pentru concretizarea participării și mizează inclusiv pe sprijinul EUROCHAMBRES în atragerea partenerilor internaționali.
 
O componentă importantă pentru producătorii agroalimentari va fi dialogul cu rețelele comerciale din Republica Moldova, care vor fi invitate la eveniment. Scopul este ca producătorii să poată discuta direct cu reprezentanții magazinelor despre accesul produselor locale pe rafturi și despre posibile acorduri de colaborare.
 
La acest eveniment vor fi invitate și rețelele comerciale din Republica Moldova, pentru a face cunoscut producătorul autohton și pentru a-i pune față în față, să discute ulterioare acorduri de colaborare. Este foarte important ca produsele noastre să fie pe rafturile magazinelor și rețelelor din Republica Moldova, astfel încât, susținând producătorul autohton, să susținem economia Republicii Moldova, a subliniat președintele CCI.
 
Programul de afaceri va aborda, de asemenea, cooperarea internațională, preluarea bunelor practici, atragerea și pregătirea forței de muncă.
 
Înscrierile pentru participare sunt deschise până la 18 decembrie 2026. Primele zece companii care vor depune dosarele vor beneficia de o reducere de 10% la taxa de participare. Sergiu Harea a îndemnat antreprenorii să depună cererile din timp, menționând interesul ridicat pentru spațiile expoziționale.
 
Îi rugăm pe cei care au participat deja sau pe cei care sunt noi să vină într-o perioadă cât mai scurtă să depună dosarul la Camera de Comerț și Industrie. Primii zece care vor depune dosarele vor avea o reducere de 10% la taxa de participare la această expoziție, a anunțat acesta.
 
Edițiile precedente ale expoziției au atras între 50.000 și 70.000 de vizitatori. Pentru ediția din ianuarie 2027, organizatorii își propun să ajungă la aproximativ 70.000 de persoane și să transforme interesul publicului în noi oportunități de vânzare și colaborare pentru companiile participante.
loading ...