STARTUL SEZONULUI DE RECOLTARE LA GALA: Viorel Orlovschi începe campania cu câteva săptămâni mai devreme

13 aug 2024

Vara fierbinte și secetoasă a provocat startul timpuriu pentru sezonul de culegere a merelor. Viorel Orlovschi, un fermier dedicat din Briceni, administratorul companiei „VIORIX-AGRO” a demarat astăzi campania de recoltare a merelor, cu câteva săptămâni mai devreme decât în mod normal.
 
Faptul că sezonul de recoltare începe atât de devreme a fost influențat de absența zăpezii în timpul iernii și temperaturile ridicate din ultimele luni, care a dus la o vegetație mai timpurie. Paradoxal, zona nordică a Moldovei, unde se află Briceni, a experimentat o maturare mai rapidă a fructelor comparativ cu regiunile din sud. Urmată de riscuri asociate, cum ar fi perioada scurtă de recoltare și potențiale probleme de calitate a fructelor, a declarat pentru AGROMEDIA, Viorel Orlovschi.

 13 august 2024- Livezile „VIORIX-AGRO”


Recoltarea merelor la momentul potrivit este crucială pentru menținerea calității fructelor, spune fermierul. Merele mature, ferme și suculente, cu o culoare intensă, sunt esențiale pentru obținerea unei recolte de calitate și pentru maximizarea duratei de păstrare. În livezile lui Viorel Orlovschi, unde s-au aplicat toate procesele tehnologice, nu există riscuri majore cu colorarea fructelor și nici probleme cu păstrarea acestora, datorită respectării strictă a procedurilor de irigare și fertilizare.
 
Pentru a maximiza calitatea și cantitatea recoltei, Viorel Orlovschi urmează să aplice tehnologii avansate, inclusiv tratamente recomandate de specialiști pentru a gestiona mai bine condițiile climatice din acest an. Printre aceste tehnologii se numără Harvista™, un produs de la Arvista™ 1.3 SC, care va ajuta la controlul maturării fructelor. Acest produs oferă un control îmbunătățit al răspunsului la etilenă, permițând fructelor să se maturizeze conform programului stabilit de fermier. „Aplicarea Harvista™ ne va permite să avem un control mai bun asupra maturării merelor, ceea ce este esențial în condițiile meteorologice variabile de anul acesta,” a declarat Orlovschi.
 

În zonele unde irigarea a fost insuficientă sau unde au lipsit precipitațiile, problemele de dezvoltare ale fructelor sunt evidente. Fructele pot avea un diametru mai mic și o colorare inadecvată. Totuși, în livezile modernizate de Orlovschi, aceste probleme sunt minimizate, iar recolta este de calitate superioară.
 
În concluzie, Viorel Orlovschi a demonstrat cum tehnologia și gestionarea atentă a resurselor pot influența pozitiv sezonul de recoltare. Deși începutul sezonului este neobișnuit de timpuriu, pregătirile meticuloase asigură o recolta de calitate, gata pentru a satisface cerințele pieței și a îmbunătăți rezultatele economice ale fermei.
loading ...