ZECI DE HA DE PĂDURE DIN REZERVAȚIA „MOARA DOMNEASCĂ” AU FOST CUPRINSE DE FLĂCĂRI
19 mar 2022
Un incendiu devastator a cuprins ieri seara fâșia ferostieră din cadrul Rezervației naturale „Moara Domnească”. Acesta a fost observat de o patrulă mobilă a Poliției de Frontieră care a alertat serviciul 112.
„Polițiștii de frontieră au apelat serviciul unic de urgență 112 și imediat au recurs la stingerea incendiului cu forțele proprii. La scurt timp au intervenit patru autospeciale IGSU. Între timp, câțiva colegi, dar și localnici din satul Moara Domnească s-au alăturat pentru a stinge flăcările” a anunțat Poliția de forntieră.
Focul a fost localizat timp de patru ore. La stingerea lui au contribuit pe lângă pompieri angajații poliției de frontieră. Incendiul a afectat 60 de ha de stufăriș și 40 de ha de pădure.
IGSU atenționează populația că focarele de ardere se răspândesc cu repeziciune pe arii extinse, în special în condiții de umiditate redusă și vânt. Oamenii sunt rugați să nu aprindă gunoiul menajer și vegetația, în preajma spațiilor agricole, forestiere, dar și a celor de locuit, pentru a preveni incendiile şi extinderea acestora. În situații de risc cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.