Sezonul de recoltare debutează după un an agricol dificil, marcat de provocări climatice. Nopțile geroase din 7–8 aprilie au afectat aproximativ 2.000 de hectare, iar în zilele de 10–11 aprilie suprafața compromisă a depășit 5.400 de hectare. În total, 5.205 hectare au fost resemănate cu sfeclă de zahăr, iar alte 228 de hectare au fost utilizate pentru culturi alternative. Printr-o monitorizare atentă a densității plantelor, dezvoltării rădăcinilor și nivelului de umiditate din sol, compania a reușit să își adapteze planul de recoltare și logistica necesară pentru ca sfecla să ajungă în fabrică în cele mai bune condiții.

Prin soiuri performante, rotație echilibrată a culturilor și tehnologii moderne, demonstrăm că agricultura din Moldova poate livra materie primă de înaltă calitate și poate susține competitivitatea industriei alimentare. Acest sezon confirmă direcția noastră: inovație, durabilitate și valoare adăugată pentru economia țării, a declarat Pavel Filip, CEO Südzucker Moldova
.
În cadrul campaniei sunt implicate 45 de companii agricole, care angajează peste 1.700 de persoane, la care se adaugă 1.300 de salariați ai fabricilor de procesare din afara municipiului Chișinău. Astfel, peste 3.000 de oameni contribuie direct la succesul acestui sezon de recoltare
.
Südzucker Moldova face parte din grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa. Cu o prezență de peste două decenii în Republica Moldova, compania investește constant în tehnologii moderne, locuri de muncă stabile și practici agricole sustenabile, consolidându-și rolul strategic în economia națională și în dezvoltarea comunităților locale