AGRICULTORII DIN TELIȚA VOR BENEFICIA DE UN SISTEM MODERN DE IRIGARE

25 apr 2025
Agricultorii din Telița, raionul Anenii Noi, vor avea acces la un sistem modern de irigare pentru 300 de hectare de teren agricol, datorită unei noi investiții susținute prin programele IFAD. Contractul de finanțare nerambursabilă, în valoare de 2,7 milioane lei, a fost semnat recent între UCIP IFAD, APL Telița, grupul de agricultori beneficiari și compania care va realiza construcția unei conducte de apă de 2,4 km.
 
90% din investiție este acoperită de IFAD, iar restul vine din contribuțiile fermierilor locali și ale autorităților publice. Este a doua etapă a proiectului început în 2017, când 80 de agricultori au irigat 240 ha. Rezultatele obținute i-au încurajat pe alți 22 de fermieri să se alăture, extinzând suprafața cu încă 60 ha.
 
Apa va fi preluată din râul Nistru, de la stația „Gura Bâcului”, modernizată anterior prin Programul „Millennium Challenge Compact”. Lucrările vor fi finalizate în două luni, înainte de perioada secetoasă de vară.
 
Agricultorii vor putea folosi apa în mod eficient, adaptat culturilor și condițiilor climatice, a declarat primărița Rodica Russu, subliniind parteneriatul consolidat dintre APL și fermieri.
 
Pe lângă sistemul de irigare, IFAD va sprijini și construcția unui drum agricol de 1,25 km pentru acces facil la terenuri. Valoarea acestui proiect este de 3 milioane lei, 75% fiind grant IFAD.
 
În prezent, IFAD a finanțat 44 de sisteme de irigare în Moldova, acoperind 9.000 ha și beneficiind circa 26.000 de agricultori. Planurile pentru următorii doi ani includ alte 12 infrastructuri noi de irigare.
 
Pentru detalii, vizitați www.ucipifad.md sau apelați (22) 21 00 56.
 
loading ...