La întrunire au participat directorul general al ANSA, Radu Musteața, șeful IPM, Dorin Poverjuc, directoarea generală adjunctă a ANSA, Aliona Castraveț, precum și reprezentanți ai Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
În cadrul ședinței a fost anunțată lansarea oficială a acțiunilor în teren pentru implementarea Planului național de eradicare a ambroziei (Ambrosia artemisiifolia), elaborat în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 111/2026. Documentul stabilește măsurile obligatorii de prevenire și combatere a răspândirii acestei plante invazive pe întreg teritoriul țării.
Prin instituirea mecanismului comun de intervenție, ANSA și IPM vor desfășura acțiuni coordonate de monitorizare și control la nivel național. Astfel, au fost stabilite responsabilitățile fiecărei instituții, precum și modul de desfășurare a verificărilor în teren.
Autoritățile avertizează că ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) este o plantă invazivă care poate provoca alergii respiratorii severe și prejudicii importante sectorului agricol, prin concurența cu plantele de cultură pentru apă, lumină și elemente nutritive. Din acest motiv, monitorizarea terenurilor și aplicarea metodelor de eradicare înainte de perioada de înflorire reprezintă o obligație legală.
Responsabilitatea pentru distrugerea acestei plante revine proprietarilor și deținătorilor de terenuri cu orice destinație juridică, administratorilor de infrastructură – drumuri publice, căi ferate, sisteme de irigare și bazine acvatice – precum și beneficiarilor proiectelor de construcții aflate în derulare.
Pentru combaterea eficientă a plantei, autoritățile recomandă:
- cosirea repetată a terenurilor infestate înainte de apariția inflorescențelor;
- smulgerea plantelor din rădăcină în cazul focarelor izolate;
- efectuarea lucrărilor agrotehnice, inclusiv arătura adâncă și discuirea;
- utilizarea produselor de uz fitosanitar autorizate și incluse în Registrul de Stat al produselor de uz fitosanitar și al fertilizanților.
Pentru monitorizarea focarelor de ambrozie, ANSA a lansat Platforma națională „Harta focarelor de ambrozie”, disponibilă pe site-ul oficial al instituției. Totodată, cetățenii pot semnala focarele de ambrozie și prin intermediul aplicației Viber, la numărul 067144111.
În vederea informării și sensibilizării populației, subdiviziunile teritoriale au primit materiale informative elaborate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
