Începând cu 10 august 2026, comercianții din Republica Moldova sunt obligați să afișeze țara de origine a produselor alimentare direct pe indicatorul de preț. Tot de astăzi, inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) vor verifica respectarea noilor cerințe în cadrul controalelor oficiale desfășurate în unitățile comerciale.
Noile prevederi au fost introduse prin modificările operate la Legea privind comerțul interior și au ca scop asigurarea unei informări mai clare și transparente a consumatorilor privind proveniența produselor alimentare comercializate, precum și consolidarea trasabilității acestora pe întreg lanțul de distribuție.
Potrivit ANSA, pentru produsele alimentare preambalate, țara de origine indicată pe etichetă trebuie să fie afișată și la raft, pe indicatorul de preț. Informația prezentată consumatorului trebuie să corespundă integral cu cea înscrisă pe ambalajul produsului.
În cazul produselor alimentare nepreambalate, precum fructele, legumele sau alte produse comercializate vrac, precum și pentru produsele ambalate la locul vânzării, comercianții vor indica țara de origine în baza documentelor comerciale și a actelor de trasabilitate aferente lotului expus spre vânzare.
Legislația stabilește și modul în care această informație trebuie prezentată. Țara de origine va fi indicată prin denumirea completă a statului, iar utilizarea exclusivă a drapelului este interzisă. Simbolul național poate fi folosit doar ca element grafic suplimentar, alături de denumirea țării. De asemenea, informația trebuie să fie vizibilă și lizibilă, cu caractere având o înălțime de cel puțin 0,3 centimetri.
Noile reguli se aplică unităților comerciale cu amănuntul încadrate în categoriile B, C și D, conform legislației în vigoare. ANSA a îndemnat operatorii economici să verifice concordanța dintre informațiile afișate la raft, etichetele produselor și documentele de proveniență, pentru a evita eventualele sancțiuni în urma controalelor.
Pentru sectorul agroalimentar, măsura este relevantă în special pentru produsele agricole și alimentare comercializate în rețelele de magazine, oferind consumatorilor posibilitatea de a identifica mai ușor originea produselor și de a face alegeri informate la cumpărare.
