MINISTERUL MEDIULUI A DISCUTAT CU PARTENERII INTERNAȚIONALI DESPRE POLUAREA NISTRULUI

20 mar 2026
Situația privind poluarea râului Nistru a fost discutată în cadrul unor întrevederi oficiale, fiind evidențiat rolul autorităților din Republica Moldova în monitorizarea calității apei și evaluarea impactului asupra mediului.
 
Potrivit Ministerului Mediului, instituțiile competente sunt responsabile de coordonarea măsurilor necesare pentru protejarea resurselor de apă și reducerea riscurilor de poluare.
 
În cadrul discuțiilor a fost analizată și cooperarea în domeniul mediului pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv prin proiecte regionale realizate cu participarea Republicii Moldova și a partenerilor internaționali.
 
Părțile au subliniat progresele înregistrate în dialogul tehnic, în special în gestionarea resurselor de apă și în sectorul forestier. Totodată, a fost evidențiată necesitatea consolidării mecanismelor instituționale pentru monitorizare, schimb de date și reducerea poluării.
 
Menționăm că în contextul discuțiilor privind situația de pe Nistru, prim-ministrul Alexandru Munteanu a anunțat reluarea alimentării cu apă în municipiul Bălți și în raioanele Soroca, Sîngerei și Florești, după ce analizele au confirmat că apa se încadrează în limite sigure pentru consum.
 
Potrivit acestuia, intervențiile realizate la stația Cosăuți și în localitățile afectate au dat rezultate, iar alimentarea este reluată etapizat, cu monitorizare strictă. Filtrele instalate rămân în funcțiune, iar echipele vor continua supravegherea calității apei și intervențiile în teren, dacă va fi necesar.
 
Autoritățile subliniază că monitorizarea va continua în perioada următoare, pentru a preveni orice risc și a asigura siguranța alimentării cu apă pentru populație.
loading ...