Bunurile transmise sau care urmau a fi transmise în contul cotelor-părți valorice din patrimoniul fostelor întreprinderi agricole, neînregistrate în registrele de publicitate corespunzătoare, vor deveni proprietatea unității administrativ-teritoriale pe al cărei teritoriu se află. Este vorba despre bunuri abandonate, inclusiv clădiri. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de Guvern, transmite AGROMEDIA, cu referire la ipn.md.
Proiectul se referă la două categorii de bunuri. În prima se încadrează bunurile abandonate şi care sunt în posesia unor unității administrativ-teritoriale, iar în a doua sunt cele din posesia persoanelor. În acest sens, proiectul conţine reglementări distincte despre condiţiile de trecere în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale a acestor bunuri.
Bunurile aflate în posesia unității administrativ-teritoriale – de învățământ, sănătate, cultură, sport, de protecţie şi asistenţă socială, precum şi sediile administraţiei publice – care constituie obiecte ale înregistrării în registrele de publicitate, urmează să fie înregistrate în modul stabilit în aceste registre, provizoriu, după unitatea administrativ teritorială, în temeiul deciziei consiliului local prin care s-a aprobat lista bunurilor.
Autoritățile locale vor fi obligate să asigure procedura de consultare publică a listei bunurilor pentru a se asigura că nu sunt depuse contestații. La expirarea termenului de un an de la afișarea listei la avizier în incinta primăriei și în alte locuri accesibile publicului larg bunurile devin proprietatea unității administrativ-teritoriale, acestea fiind luate la bilanțul autorității.
Inițiativa legislativă urmează să fie transmisă Parlamentului pentru examinare și aprobare.