Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău se numără printre cele cinci instituții de învățământ profesional tehnic premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru implicarea activă în dezvoltarea învățământului dual. Instituția va beneficia de un sprijin financiar de 500 000 de lei, fonduri destinate extinderii și promovării acestui model de instruire.
Premiile au fost acordate în cadrul Galei învățământului dual , eveniment la care ministrul Educației, Dan Perciun, a subliniat importanța recunoașterii rezultatelor în acest domeniu. Potrivit acestuia, numărul elevilor înscriși în învățământul dual a crescut cu aproape 60% în ultimul an, iar 170 de companii s-au alăturat inițiativei, oferind elevilor oportunitatea de a învăța și de a lucra simultan.
Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău a fost selectat în urma unui concurs desfășurat între 15 și 31 ianuarie, la care au participat 21 de instituții. Evaluarea sa realizat pe baza a patru criterii principale, printre care numărul total de elevi înmatriculați în învățământul dual și evoluția acestui indicator față de anul precedent.
Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, a evidențiat succesul acestui model educațional, menționând că 80% dintre absolvenții învățământului dual rămân să lucreze în întreprinderile unde s-au format.
În anul trecut, 1 650 de tineri au optat pentru învățământul dual, cu 65% mai mulți față de 2023. Această formă de studii oferă tinerilor oportunitatea de a-și asigura un loc de muncă încă de pe băncile colii, pregătindu-i pentru integrarea rapidă pe piața muncii.