COD PORTOCALIU DE INSTABILITATE ATMOSFERICĂ. Ploi abundente, grindină și vijelii

11 jun 2026
Autoritatea de Meteorologie și Monitoring a emis Cod Portocaliu și Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabile în perioada 11 iunie, ora 15:30 – 12 iunie, ora 21:00.
 
Potrivit meteorologilor, în zonele aflate sub Cod Portocaliu sunt așteptate averse puternice, cu cantități de precipitații cuprinse între 50 și 79 l/m². Avertizarea vizează raioanele Briceni, Ocnița, Dondușeni, Drochia, Edineț, Rîșcani, Glodeni, Nisporeni, Hîncești, Leova, Cantemir, Cahul, Dubăsari, Anenii Noi, Căușeni și Ștefan Vodă.
 
În același timp, pentru restul teritoriului este valabil Cod Galben de instabilitate atmosferică. Sunt prognozate ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, izolat averse puternice cu acumulări de apă între 15 și 49 l/m², grindină și intensificări ale vântului cu rafale de până la 15–20 m/s.
 
Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în timpul fenomenelor meteorologice severe, să nu parcheze autovehiculele sub copaci sau obiecte care pot fi doborâte de vânt și să urmărească informațiile oficiale privind evoluția situației meteorologice.
 
În caz de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.
loading ...