Guvernul vine cu un program de compensații la energia electrică pentru agenții economici. Anunțul despre acest program a fost făcut de către vicepremierul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
Astfel, vor fi compensate până la 50% din creșterea tarifului la energie electrică, pe o perioadă de la 3 până la 6 luni, în funcție de resursele disponibile, dar și de necesități.
Cine poate beneficia de compensații
Sprijinul va fi direcționat acolo unde este cea mai mare nevoie – către companiile pentru care factura la energie reprezintă o pondere semnificativă în costurile de producție.
Compensarea va fi aplicată din prima zi a creșterii tarifelor, iar regulamentul detaliat va fi anunțat ulterior.
Este vorba de până la 10.000 de companii, potențial eligibile pentru aceste compensații. Prioritate vor avea firmele care produc în țara noastră produse alimentare, lapte, carne, ouă și pâine.
Mai mult, sprijinul va fi extins și către alte industrii importante din sectorul de industriei prelucrătoare, cum ar fi producătorii de încălțăminte, îmbrăcăminte, mobilă, componente electrice și altele.
Prețuim fiecare antreprenor din această țară, conștienți de importanța lor în menținerea și dezvoltarea economiei, chiar și în perioade dificile. Fiecare antreprenor care produce în Republica Moldova poate conta pe noi ca pe un partener de încredere. Împreună o să dăm dovadă de solidaritate și de reziliență. Vă încurajăm să aveți încredere și să rămâneți puternici a menționat Dumitru Alaiba.
Antreprenorii sunt încurajați să investească în eficiența energetică a tuturor proceselor de producție, în utilaje mai performante care consumă mai puțin și care dau randamente mai mari, izolare termică și surse de energie regenerabile.
Un alt instrument disponibil: Programul 373 a facilitat deja peste 700 de investiții, susținând companiile moldovenești să își tehnologizeze procesele și să își crească productivitatea, în sumă totală de peste 3,5 mlrd lei. Asta e peste 1% din PIB.
Suplimentar, acțiunile precum implementarea noilor tehnologii eficiente energetic, creșterea productivității și extinderea capacității de producție, pot contribui la o dezvoltarea continuă și stabilă a companiilor.