Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a găzduit o întrevedere cu delegația Statului Carolina de Nord, SUA, condusă de Elaine F. Marshall, în contextul consolidării parteneriatului strategic dintre cele două părți.
Discuțiile au vizat cooperarea în domeniul agriculturii, cercetării aplicate și serviciilor de extensiune, cu accent pe transferul rapid al rezultatelor științifice către fermieri. Reprezentanții delegației americane au prezentat modelul aplicat în Carolina de Nord, bazat pe colaborarea dintre universități, autorități și comunitățile agricole.
Acest sistem permite furnizarea de recomandări tehnice fundamentate pe date și cercetare aplicată, contribuind la o gestionare mai eficientă a fertilizării, resurselor de apă, solului și riscurilor climatice.
De cealaltă parte, reprezentanții ministerului au subliniat necesitatea dezvoltării unor servicii de consiliere agricolă mai apropiate de fermieri și mai bine conectate cu mediul academic și instituțiile de cercetare. În contextul alinierii la cerințele Uniunii Europene, accesul la informații clare și aplicabile devine esențial pentru toate tipurile de exploatații agricole.
Un alt subiect abordat a fost dezvoltarea Sistemului informațional AKIS, care urmează să integreze cercetarea, consilierea, instruirea și informațiile relevante pentru sectorul agricol. În acest proces, consilierii agricoli și centrele de extensiune ar putea avea un rol important în utilizarea și dezvoltarea sistemului împreună cu fermierii.
Părțile au reconfirmat deschiderea pentru continuarea cooperării, în vederea valorificării parteneriatului de peste 25 de ani dintre Republica Moldova și Carolina de Nord prin rezultate concrete pentru sectorul agricol.
