CULTIVAREA CIUPERCILOR CHAMPIGNON: Ghid tehnic

02 jan 2025
Ciupercile Champignon (Agaricus bisporus) sunt printre cele mai cultivate la nivel mondial datorită ofertei constante și a valorii lor nutritive ridicate. Cultura acestora poate fi o afacere profitabilă pentru fermieri care doresc să diversifice activități agricole.
 

Alegerea locației și infrastructurii

Ciupercile Champignon necesită condiții controlate pentru a se dezvolta optim. Cultivarea se poate face în beciuri, sere, clădiri abandonate recondiționate sau hale special amenajate. Este important să aibă un spațiu izolat pentru a preveni contaminarea.
 
Condiții de mediu:
  • Temperatură: 12-25°C, cu variații în funcție de faza de creștere.
  • Umiditate: 85-95% pentru o dezvoltare optimă.
  • Ventilație: Este esențială pentru eliminarea bioxidului de carbon produs de ciuperci.
  • Iluminare: Champignon-ul nu are nevoie de lumină directă, dar un iluminat slab ajuta la gestionarea spațiului de lucru.
 
Citește și: CUM SĂ CREȘTI CIUPERCI PLEUROTUS ACASĂ. Tehnologia pas cu pas


 

Substratul pentru cultivare

Substratul (compostul) este baza culturii și trebuie să fie bogat în nutrienți. Compoziția substratului trebuie să fie următoarea:
 
  • Gunoi de grajd (preferabil de cal, dar și cel de vacă poate fi utilizat).
  • Paie de grâu sau secară, fărâmițate.
  • Amoniac (pentru stabilitrea aportului de azot).
  • Ghips sau cretă (pentru reglarea pH-ului).
 
Amestecați componentele și udați-le pentru a atinge o umiditate de aproximativ 70%. Lasă substratul să se fermenteze timp de 2-3 săptămâni la temperaturi de 50-60°C, amestecând regulat. Pasteurizați substratul pentru a elimina agenții patogeni, încălzindu-l la 60-70°C timp de câteva ore. Răciți substratul înainte de însămânțare.
 

Inocularea miceliului

Inocularea miceliului este o etapă esențială în cultivarea ciupercilor Champignon, deoarece aceasta determină productivitatea și sănătatea culturii. Miceliu pe grâu este cel mai des folosit ușurinței în manipulare și a capacităților ridicate de răspândire în substrat. Miceliu pe compost este mai dificil de utilizat, dar poate fi mai eficient în anumite condiții de cultură intensivă.
 
Inocularea se face imediat după răcirea substratului pasteurizat, atunci când temperatura ajunge la 25-28°C. Dacă temperatura este prea mare, miceliul poate fi distrus.
 
Răspândirea manuală: Miceliul se distribuie uniform pe toată suprafața substratului. După răspândire, se acoperă cu un strat subțire de substrat pentru a facilita dezvoltarea.
 
Amestecare: Miceliul se amestecă direct în substrat, asigurând o distribuție uniformă. Aceasta poate accelera colonizarea substratului.


 
Condiții pentru dezvoltarea miceliului
După inoculare, substratul trebuie plasat în condiții optime pentru dezvoltarea miceliului. E necesar de menținut o temperatură constantă de 22-25°C în spațiul de cultivare. Substratul trebuie să fie menținut umed, dar nu ud, pentru a preveni formarea mucegaiului. Asigurați un flux constant de aer pentru a elimina bioxidul de carbon produs de miceliu. În general, miceliul are nevoie de 2-3 săptămâni pentru a coloniza complet substratul.
 
Semnele unei inoculări reușite
Substratul va fi acoperit de o rețea albicioasă, densă, de miceliu. Nu trebuie să existe pete de alte culori (verde, albastru, roz), care indică prezența mucegaiului sau altor contaminanți. Prin respectarea atentă a acestor pași, inocularea corectă a miceliului va asigura o cultură sănătoasă și o producție optimă de ciuperci Champignon.
loading ...