CUM ÎNGRIJIM CRIZANTEMELE DE GRĂDINĂ PENTRU FLORI PÂNĂ TOAMNA TÂRZIU

06 nov 2024
Temperaturile scăzute nu sunt neapărat o amenințare pentru crizanteme, așa că atunci când vine toamna și majoritatea florilor din grădina ta se ofilesc, ele sunt gata să înflorească. Crizantemele sunt plante perene care se plantează primăvara devreme sau toamna târziu, cu câteva săptămâni înainte de primul îngheț. Sunt rezistente la frig și cresc repede. Însă ca să te asiguri că duc iarna cu bine, trebuie să le plantezi în sol puțin mai acid și bogat în nutrienți și humus, umed, dar bine drenat, într-un loc în care plantele să fie expuse în plin soare.

Citiți și: CÂND ȘI CUM PLANTĂM CRIZANTEMELE ÎN GRĂDINĂ SAU GHIVECI?
 

Îngrijirea crizantemelor în grădină

Chiar dacă le poți pune în pământ și toamna, cea mai potrivită perioadă pentru plantarea crizantemelor este primăvara, imediat ce solul se încălzește. Iar de la finalul sezonului până pe la mijlocul verii, este indicat să tai vârfurile și bobocii, ca să faci planta mai stufoasă și să o pregătești să facă un adevărat spectacol colorat în toamnă. Pentru o înflorire cât mai bogată, asigură-te că fertilizezi regulat planta în timpul sezonului de creștere.


 
După ce florile crizantemelor se ofilesc la final de toamnă, taie plantele la o înălțime de aproximativ 15 centimetri și acoperă-le la bază cu paie sau orice fel de mulci uscat ca să le protejezi rădăcinile pe timpul iernii. 
 
Există mai multe modalități prin care poți înmulți crizantemele. De exemplu, prin diviziune – e o metodă potrivită pentru cele care au crescut în grădină timp de cel puțin doi ani. Asta pentru că plantele mai tinere nu vor fi dezvoltat rădăcini suficient de puternice să supraviețuiască diviziunii. La fiecare a treia primăvară, divizează crizantemele ca să le rejuvenezi și ai grijă să nu le rupi rădăcinile în proces.
 
Prin semințe – cel mai indicat prin semințe cumpărate. Dacă încerci să plantezi crizanteme din semințe de la plantele pe care le ai deja, s-ar putea să ai parte de un rezultat surpriză. Majoritatea crizantemelor sunt hibride, așa că planta rezultată din semințe e posibil să nu semene deloc cu ce ai deja în grădină. Semințele trebuie germinate în interior, cu șase – opt săptămâni înainte de ultimul îngheț.
 
Poți înmulți crizantemele și prin secționare. De la o plantă deja existentă, trebuie să tai o tulpină care are cel puțin 10 centimetri înălțime. Apoi, înmoaie capătul tăiat într-un hormon de creștere, plantează crizantema într-un vas și așteaptă aproximativ patru săptămâni să crească rădăcinile. Când planta s-a prins și a mai crescut cam patru-cinci centimetri, atunci o poți planta afară, în grădină.
 
Sursa: Lovedeco 
loading ...