Crizantemele – plantare, înmulțire, îngrijire
Plantare: Crizantemele se plantează oricând, începând cu primăvara, după ce pericolul înghețului a trecut și temperatura medie, noaptea, este de cel puțin 10-12 grade și până toamna târziu, când mai sunt câteva săptămâni până când pământul îngheață la suprafață.
Crizantemele sunt flori rezistente şi foarte uşor de cultivat. Chiar dacă sunt plante de grădină, pot fi cultivate cu uşurinţă şi în casă, în ghivece. În plus, nu necesită îngrijiri speciale pentru a le menţine înflorite mai mult timp. Crizantemele se înmulţesc relativ uşor, prin butaşi care se plantează primăvara. Aceştia se separă şi se plantează individual. Butaşii trebuie udaţi, însă cu moderaţie.
Îngrijire: Pentru a avea o formă frumoasă este recomandată tunderea periodică a tufelor, precum şi îndepărtarea florilor ofilite. Aceste plante au nevoie de foarte multă lumină. Ele se ţin în general în ghivece, pe terase sau în grădini, la lumină multă, dar fără soare direct.
Atenţie! Pentru o creştere echilibrată se recomandă răsucirea periodică a ghiveciului!
Temperatură: Crizantemele trăiesc foarte bine la temperaturi răcoroase, de aceea sunt şi plante specifice toamnei, când afară nu este nici foarte cald, nici foarte frig. Temperatura ideală pentru ele este de 13-18º C.
Umiditate: Umiditatea atmosferică medie sau ridicată este propice dezvoltării bune a crizantemelor. Este necesară amplasarea lor în spaţii bine aerisite, dar ferite de curenţi puternici de aer.
Cum trebuie udate: Pentru crizanteme, benefic este solul bine drenat, nisipos, dar cu un conţinut bogat de substanţe organice, care să reţină suficientă umiditate. Sunt plante care se udă des pentru a se menţine pământul permanent umed. Atenţie, nu ud! Altfel riscaţi să le găsiţi putrezite în ghivece. De aceea, nu este recomandată nici stagnarea apei în farfurioară.
Fertilizarea se face săptămânal, în perioada de înflorire, pentru a asigura doza necesară de nitrogen și potasiu în timpul perioadei lor vegetative. Începe un ciclu de fertilizare în lunile martie, aprilie sau mai – în orice caz, regula cea mai importantă este să le fertilizezi numai și numai după ce a dispărut orice risc de îngheț, și neapărat oprește-te în luna iulie.
După ce florile crizantemelor se ofilesc la final de toamnă, taie plantele la o înălțime de aproximativ 15 centimetri și acoperă-le la bază cu paie sau orice fel de mulci uscat ca să le protejezi rădăcinile pe timpul iernii.
Crizantemele în ghiveci
În cazul crizantemelor în ghiveci, nu trebuie uitat niciodată că o plantă aflată în ghiveci nu beneficiază de nutrienții care se găsesc natural în natură în pământ, astfel că pentru o creștere sănătoasă sunt importante câteva reguli de bază:
- Dacă ați plantat sau ați transplantat o crizantemă în ghiveci mai mare, e bine să fie folosit un îngrășământ pe bază de fosfor pentru a facilita o înrădăcinare mai rapidă și mai puternică, mai ales în prima fază. Astfel planta va avea putere să crească ulterior la adevăratul ei potențial. Nu folosiți mai mult de 1-2 ori pe săptămâna și totodată nu mai mult de 2-3 săptămâni de la plantare.
- După ce crizantema a prins rădăcini, puteți folosi un îngrăsământ pe bază de azot. Astfel o veți ajuta să crească viguros și mai rapid.
- În faza de înflorire, folosiți un îngrășământ pe bază de potasiu, astfel încât să protejați planta de boli și mai ales să îi faciliteze înflorirea mai bine.
Înainte de a pune crizanteme tăiate în vază, taie aproximativ 2 cm din cozile acestora, la un unghi de 45º, pentru a debloca canalele tulpinelor, apoi pune florile cu cozile în maximum 5 cm de apă. Dacă este prea multă apă, cozile putrezesc și apa nu mai ajunge să hidrateze floarea. Dacă este prea puțină apă, ramurile cu florile de liliac se dezhidratează. Pe lângă apă, crizantemele au nevoie și de nutrienți. Așadar, poți adăuga o linguriță de zahăr.
Ține vaza într-un loc cât mai răcoros și ferită de razele directe ale soarelui. Căldură prea mare accelerează dezhidratarea și, în plus, favorizează dezvoltarea bacteriilor în apă.
Crizantemelor - boli şi dăunători
Crizantemele sunt flori sensibile la atacul păduchilor de frunze. De aceea, trebuie examinate periodic, iar atunci când este cazul se intervine cu produse fitosanitare la primele semne ale apariţiei dăunătorilor.
Totodată, puteți apela la mijloace naturiste pentru a trata crizantemele afectate de afide:
Infuzie de coajă de ceapă: 20 de grame de coajă de ceapă trebuie infuzate într-un litru de apă. Infuzia se folosește de trei ori. Pauza dintre tratamente este de 10 zile.
Infuzie de usturoi: Câțiva căței de usturoi se decojesc, apoi se mărunțesc. Este necesar să diluați cu apă și să lăsați la maturat pentru câteva ore. Crizantemele sunt pulverizate cu această soluție.
Infuzie din coji de citrice uscate: Coaja colectată de la fructele de portocale și mandarine se usucă. Într-un vas, se toarnă apă peste coji și se lasă 3 zile. După filtrare, soluția este turnată într-o sticlă cu pulverizator și se stropesc plantele pentru a fi tratate.
Muşcată: Mirosul acestei flori respinge bine afidele. Se plantează cu crizanteme. Acest lucru va preveni apariția afidelor în patul de flori.
Sursa: Libertatea.ro