ECHIPAMENTE MODERNE PENTRU INSTRUIREA VIITORILOR MEDICI VETERINARI LA BRĂTUȘENI

26 jan 2026
Colegiul de Medicină Veterinară și Economie Agrară din Brătușeni a beneficiat de un amplu proces de modernizare a bazei materiale, în cadrul proiectului „ProMILK: Promovarea modernizării și industrializării sectorului produselor lactate prin educație și cunoaștere”, implementat de People in Need Moldova, cu sprijinul Guvernul Republicii Cehe, prin Agenția Cehă pentru Dezvoltare.
 
Instituția de învățământ a fost dotată cu echipamente IT și veterinare moderne, menite să îmbunătățească atât procesul educațional teoretic, cât și instruirea practică a studenților. Printre dotările oferite se numără calculatoare, table interactive, echipamente de laborator, ecograf, fibrogastroscop, precum și mobilier nou pentru sălile de studiu și laboratoare.
 


Cu prilejul finalizării acestei etape a proiectului, colegiul a fost vizitat de Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Jaromír Plíšek, care a apreciat rezultatele obținute și impactul investițiilor asupra calității educației veterinare și asupra pregătirii viitorilor specialiști pentru piața muncii.
 
Proiectul ProMILK, cu o valoare totală de aproximativ 5 milioane de lei, a inclus și elaborarea unui curriculum nou, adaptat cerințelor actuale ale sectorului agroalimentar, precum și realizarea unui studiu de fezabilitate pentru crearea unei ferme didactice. Aceasta ar urma să ofere studenților posibilitatea de a desfășura activități practice într-un mediu apropiat de condițiile reale din exploatațiile zootehnice.
 
Prin aceste investiții, proiectul contribuie la consolidarea educației profesionale în domeniul veterinar, la creșterea atractivității învățământului agrar și la sprijinirea dezvoltării durabile a mediului rural din Republica Moldova.
loading ...