EMBARGOUL LA EXPORTUL DE GRÂU AR PUTEA FI PRELUNGIT. Care este termenul limită și ce spun sursele oficiale

12 apr 2021

Președinția solicită Guvernului prelungirea interdicției la exportul de grâu din țară până la data de 31 iunie curent. O solicitare în acest sens a fost expediată de către consiliera prezidențială în domeniul securității naționale, secretară a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), Ana Revenco.
 
Consiliera a confirmat pentru Realitatea.md că solicitarea a fost expediată premierului interimar, Aurel Ciocoi, încă la 8 aprilie. Deocamdată, Guvernul nu a dat vreun răspuns.
 
“Da, a fost o asemenea solicitare către Guvern. Aceasta se înscrie în ordinea logică a acțiunilor realizate de până acum în cadrul Consiliului Suprem de Securitate. Un răspuns de la Guvern încă nu am primit la solicitarea făcută”, a spus Revenco.
 
Potrivit solicitării, Executivul este îndemnat să prelungească embargoul la exportul de grâu din rezerva de stat până la 31 iunie curent, când are loc recoltarea noului grâu.
 
AGROMEDIA amintește că încă la 30 martie curent, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și CSS, au recomandat Guvernului să introducă restricții la exportul grâului din Moldova până la 15 mai curent. Cabinetul de miniștri, convocat în ședință, a votat introducerea moratoriului pentru două săptămâni, termen care expiră astăzi, 12 aprilie.
 
 
 
loading ...