Parlamentul a aprobat, în prima lectură, măsuri de facilitare a transportului naval pe căile interne. Potrivit prevederilor proiectului, vor fi abrogate restricțiile privind interzicerea circulației transportului naval pe căile navigabile interne. Totodată, se vor dispune măsuri de menținere a parametrilor șenalului navigabil și se va permite desfășurarea operațiunilor de vămuire la cheiurile temporare.
Inițiativă legislativă a fost elaborată ca urmare a mai multor solicitări venite din partea reprezentanților mediului de afaceri. Aceștia au invocat dificultățile de ordin administrativ pe care le întâmpină cu referire la transportul de mărfuri și pasageri pe căile navigabile interne. De asemenea, în nota informativă a proiectului se menționează că aceste modificări legislative sunt necesare și reieșind din considerentul că, din cauza războiului, mărfurile nu mai pot fi transportate prin intermediul porturilor din Ucraina.
Scopul modificărilor este: eliminarea barierelor administrative în cadrul normativ actual, care reglementează activitățile de îmbarcare, debarcare a pasagerilor; precum și încărcare, descărcare, depozitare, export, import al mărfurilor agricole la cheiurile temporare, situate în afara complexului portuar Giurgiulești.
Proiectul va fi examinat în plenul Parlamentului, în lectura a doua.