FAO VA FORMA 30 DE ȘCOLI DE CÂMP PENTRU FERMIERI ÎN 16 RAIOANE ALE REPUBLICII MOLDOVA

29 jun 2026
Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a lansat procesul de consolidare a capacităților formatorilor, facilitatorilor și organizațiilor partenere care vor coordona activitatea Școlilor de câmp pentru fermieri în Republica Moldova. Inițiativa face parte din proiectul „Consolidarea competitivității și rezilienței la riscurile climatice ale micilor fermieri din Republica Moldova”, implementat de FAO și cofinanțat de Elveția prin programul Piețe Inclusive și Reziliente.
 
În acest scop, în perioada 23-24 iunie, a fost organizat un atelier de instruire la care au participat 30 de persoane. Participanții au fost familiarizați cu metodologia FAO de creare și dezvoltare a Școlilor de câmp pentru fermieri, precum și cu modul de organizare a acestora, diferit de instruirile clasice oferite de organizațiile de extensiune sau de distribuitorii de inputuri agricole.
 
În cadrul instruirii au fost abordate subiecte precum rolul facilitatorilor, elaborarea curriculumului, organizarea sesiunilor pe parcursul întregului sezon agricol, comunicarea cu fermierii și pregătirea activităților practice în teren.
 
Puterea Școlilor de câmp stă în îmbinarea dintre teorie și practică: fermierii învață conceptele și apoi le aplică și le verifică direct în câmp, observând culturile pe tot parcursul sezonului, alături de un facilitator. Investind în formatori și mentori, ne asigurăm că aceste cunoștințe ajung la sute de fermieri și rămân în comunitățile lor mult după încheierea proiectului, a declarat Tudor Robu, reprezentant adjunct FAO în Republica Moldova.
 
Instruirea s-a axat în special pe producția vegetală și protecția plantelor, participanții fiind informați despre modalitățile de identificare a bolilor și dăunătorilor, aplicarea măsurilor preventive și utilizarea responsabilă a produselor de uz fitosanitar. Totodată, au fost discutate aspecte legate de alegerea soiurilor și hibrizilor de legume, rezistența acestora la boli și dăunători, potențialul de producție și calitatea comercială.
 
A fost o instruire benefică pentru mine, inclusiv pentru că a completat experiența mea și a colegilor de la alte asociații cu informații noi și detaliate. Un avantaj important a fost participarea facilitatorilor din alte Școli de câmp, organizate în anii 2023-2024, care au împărtășit exemple practice și experiențe din activitatea cu fermierii, a menționat Rodion Gudim, director executiv al Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Legume.
 
Partea practică a instruirii s-a desfășurat în cadrul unei Școli de câmp din satul Echimăuți, raionul Rezina. Aici, fermierii au acumulat experiență în cultivarea sorgului, iar rezultatele obținute demonstrează beneficiile schimbului de cunoștințe și ale învățării practice.
 
Fermierul trebuie să fie pregătit astfel încât, atunci când intră în câmp, să poată observa necesitățile plantei și să știe ce măsuri trebuie aplicate. Anume aceasta este utilitatea Școlilor de câmp pe care experții FAO au reușit atât de bine să o transmită, a declarat Tudor Gore, facilitator al Școlii de câmp din satul Echimăuți.
 
Proiectul prevede crearea a 30 de Școli de câmp pentru fermieri în 16 raioane ale Republicii Moldova, având drept beneficiari direcți peste 500 de mici producători agricoli. În cadrul acestora vor fi promovate practici de agricultură inteligentă din punct de vedere climatic, adaptate condițiilor locale și necesităților fermierilor.
 
Inițiativa vizează sectoarele legumicol, al pomușoarelor și strugurilor de masă, creșterea bovinelor și culturile de câmp, prin promovarea practicilor de agricultură conservativă și a tehnologiilor moderne menite să crească reziliența sectorului agricol în fața schimbărilor climatice.
loading ...