S-a discutat despre problemele din sectorul cerealier și au agreat că acestea sunt complicate și că această situație dificilă se repetă an de an, mai ales din cauza tendinței accentuate de secetă și arșiță. Guvernul și Parlamentul au elaborat în ritm accelerat o lege, adoptată cu vot unanim în Parlament, care să permită fermierilor reeșalonarea creditelor, dar mai ales să oprească procesul de executare timp de 6 luni.
Opiniile prezentate azi de fermieri și furnizorii de inputuri cu privire la această lege sunt împărțite - unii cer suspendarea ei și analiza individuală a fiecărui caz în parte, alții cer modificarea prevederilor din lege. Am ascultat precizările fermierilor și am încercat să găsim împreună soluții pornind de la realitatea existentă. Soluții miraculoase și ușoare pentru o problemă de lungă durată în sectorul agricol nu există, a declarat Președinta Maia Sandu.
Părțile au convenit:
- Deschidere din partea furnizorilor participanți pentru extinderea perioadei de achitare a datoriilor. E nevoie de identificarea unui instrument clar prin care să fie protejați fermierii de penalitățile exagerate și silite.
- Președinta va discuta cu Parlamentul și Guvernul pentru a deschide o comunicare nouă cu fermierii ca, prin dialog, să se identifice soluții de comun acord, ținând cont de solicitările sectorul cerealier, ale furnizorilor de inputuri, dar și de capacitățile bugetare ale statului.
- Șefa statului va îndemna ministerul să transparentizeze subvențiile acordate prin publicarea unei liste complete a tuturor celor care au beneficiat de subvenții din partea statului.
Unii fermieri susțin că au rămas nemulțumiți de discuția cu șefa statului.
Noi am solicitat trei măsuri. S-a solicitat demisia ministrului Agriculturii, măsurile întreprinse nu reflectă solicitările agricultorilor; modificarea legii și cerința numărul trei ține de stoparea propagandei și a falsurilor, care a stârnit ura societății împotriva agricultorilor. Agricultorii au ajuns să fie dușmanul bugetului public. Măsura numărul a patru a constat în transparentizarea acțiunilor de susținere a sectorului agricol, a declarat Alexandru Bădărău, directorul Asociației „Forța Fermierilor”.