FERMIERII DAU ULTIMATUM GUVERNULUI: Fără un răspuns clar privind TVA, protestele vor fi reluate

02 jul 2026
Asociația Forța Fermierilor solicită Guvernului să își exprime public poziția privind menținerea cotei reduse de TVA de 8% pentru producția agricolă și avertizează că, în lipsa unui răspuns oficial, agricultorii își rezervă dreptul de a relua protestele.
 
Într-un comunicat de presă, asociația amintește că protestele organizate în perioada 24–25 iunie au fost suspendate cu condiția ca, până cel târziu la 30 iunie, autoritățile să prezinte o poziție publică privind intenția de majorare a cotei TVA în agricultură.
 
Potrivit Forței Fermierilor, în cadrul discuțiilor desfășurate la Parlament, reprezentanții asociației și unii deputați ai partidului de guvernare au prezentat argumente în favoarea menținerii cotei reduse de TVA de 8% pentru producția agricolă. Totodată, organizația amintește că întâlnirea de la Parlament a fost precedată de consultări la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, unde toate asociațiile din sectorul agroindustrial s-au pronunțat împotriva majorării cotei TVA la 20%.
 
Cu părere de rău, suntem nevoiți să constatăm că până în prezent fermierii așa și nu au auzit poziția publică a demnitarilor-factori de decizie pe această problemă de importanță majoră, se arată în comunicatul asociației.
 
Forța Fermierilor susține că agricultorii așteaptă un răspuns clar din partea autorităților privind renunțarea la majorarea poverii fiscale pentru sectorul agricol. În opinia organizației, aplicarea cotei standard de TVA pentru producția agricolă ar avea un impact economic sever asupra a sute de întreprinderi micro, mici și mijlocii din domeniu.
 
Reprezentanții asociației mai afirmă că declarațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora proiectul politicii bugetar-fiscale urmează să fie consultat repetat, nu pot substitui o poziție oficială a Guvernului.
 
În acest context, agricultorii din mai multe raioane solicită ca până la sfârșitul săptămânii autoritățile să anunțe oficial decizia privind cota TVA aplicată în agricultură. În caz contrar sau dacă Executivul va insista asupra introducerii cotei standard de 20% pentru producția agricolă, Forța Fermierilor anunță că agricultorii își rezervă dreptul de a relua protestele, chiar dacă între timp a început campania de recoltare.
loading ...