Producătorii agricoli din raionul Hâncești, membri ai Asociației Forța Fermierilor, au transmis o declarație oficială adresată autorităților centrale, în care semnalează degradarea accentuată a situației din sector și solicită măsuri imediate de sprijin pentru fermierii micro, mici și mijlocii.
Documentul, semnat de mai mulți agricultori și agenți economici din teritoriu, este adresat Prim-ministrului, Președintelui Parlamentului și Președintelui Republicii Moldova.
În declarație, fermierii descriu contextul în care activează în ultimii ani, marcat de crize succesive și presiuni economice în creștere:
Noi, producătorii agricoli din raionul Hâncești constatăm că starea fermierilor micro, mici și mijlocii este aproape catastrofală. Patru din ultimii 5 ani am fost afectați de calamități naturale, crize energetice, invazia importurilor.
Aceștia afirmă că măsurile de sprijin oferite până acum nu au fost suficiente pentru a compensa pierderile și a stabiliza activitatea fermelor, iar costurile de producție au crescut semnificativ:
Pe acest fundal, scumpirea vertiginoasă a carburanților cu peste 60%, intenția autorităților de introducere cota TVA de 20% pentru producția agricolă și ignorarea intereselor fermierilor din domeniul cerealier și oleaginos în cadrul politicii de subvenționare practic lipsește pe fermierii micro, mici și mijlocii de șansa pentru supraviețuire.
Semnatarii susțin că modelul actual de dezvoltare a agriculturii favorizează companiile mari și reduce șansele fermierilor locali:
În opinia noastră, actualul model de agricultură are drept scop distrugerea fermierilor adevărați din zonele rurale și stimulează expansiunea companiilor transnaționale, care nu au interes pentru prosperarea Republicii Moldova.
În acest context, agricultorii solicită un set de măsuri concrete, inclusiv restituirea accizei și a TVA la motorină, menținerea facilităților fiscale pentru producția agricolă, acces la finanțare și introducerea plăților directe per hectar, după modelul Uniunii Europene.
Declarația se încheie cu un avertisment privind posibile acțiuni de protest, în lipsa unei reacții rapide din partea autorităților:
În caz în care în următoarele 5 zile nu vedem acțiuni din partea autorităților în vederea implementării măsurilor menționate, ne rezervăm dreptul la proteste masive.
Demersul reflectă tensiunile acumulate în sectorul agricol și presiunea tot mai mare asupra fermierilor din teritoriu, în contextul costurilor ridicate și al incertitudinilor privind politicile de sprijin.
