FERMIERII DIN MOLDOVA AU STUDIAT MODELUL AGRICOL CEH. Ferme de familie și leadership feminin

17 aug 2026
Reprezentanți ai Federației Naționale a Fermierilor din Moldova (FNFM), ai Asociației Femei pentru Agricultură Rezilientă (FAR) și ai Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) au participat, în perioada 3–7 august 2026, la o vizită de studiu în Republica Cehă.
 
Pe parcursul celor cinci zile, delegația a avut întâlniri cu organizații profesionale, instituții publice, cercetători, fermieri și reprezentanți ai structurilor de dezvoltare rurală. Participanții au analizat modele de organizare și reprezentare a agricultorilor, dezvoltarea fermelor de familie, implicarea femeilor în sector și colaborarea dintre fermieri, autorități și mediul academic.
 
Experiențele prezentate ar putea servi drept punct de reper pentru consolidarea organizațiilor de fermieri și dezvoltarea unui sector agricol mai competitiv și mai bine reprezentat în Republica Moldova.
 
Unul dintre obiectivele vizitei a fost cunoașterea modului în care organizațiile agricole din Cehia reprezintă interesele fermierilor și le oferă servicii.
 
La Praga, delegația a vizitat ASZ ČR, organizație care reunește peste 7.500 de ferme de familie din întreaga țară. Participanții au analizat structura acesteia, relația dintre sediul central și filialele regionale, dar și mecanismele prin care sunt susținute interesele economice, sociale și politice ale membrilor.
 
Programul a inclus și întâlniri cu reprezentanți ai Ministerului Agriculturii al Republicii Cehe și ai instituțiilor responsabile de dezvoltarea rurală, cercetare, comerț exterior și siguranță alimentară.


 
Angela Comendant, directoarea Asociației Femei pentru Agricultură Rezilientă, consideră că experiența cehă oferă exemple care ar putea fi valorificate și în Republica Moldova.
 
Un interes deosebit l-au reprezentat modelele de reprezentare a intereselor fermierilor, rolul asociațiilor agricole naționale și implicarea femeilor în conducerea și dezvoltarea fermelor familiale, a menționat Angela Comendant.
 
Potrivit acesteia, programul a oferit o imagine complexă asupra sectorului agricol ceh, pornind de la activitatea instituțiilor publice și a organizațiilor profesionale până la practicile aplicate direct în ferme.
 
Pentru Iuliana Stepu, membră a FNFM, Organizația Regională Bălți, una dintre cele mai valoroase experiențe a fost întâlnirea cu reprezentanții Facultății de Științe Agricole Tropicale.
 
Participanta a remarcat nivelul cercetării și, în special, modul în care instituția universitară colaborează direct cu fermierii, organizațiile profesionale și autoritățile publice. În acest fel, cercetarea este conectată la necesitățile reale ale sectorului agricol, iar rezultatele pot fi transpuse în soluții practice.
 
Abordarea integrată privind agricultura rezilientă la climă și bioeconomia circulară reprezintă un exemplu inspirațional, a declarat Iuliana Stepu.
 
În opinia sa, această experiență poate fi relevantă pentru direcțiile de dezvoltare ale agriculturii din Republica Moldova. Vizita a oferit și posibilitatea stabilirii unor noi contacte profesionale, care ar putea sta la baza unor colaborări viitoare.
 
O componentă importantă a programului a fost vizitarea fermelor familiale cehe. Printre acestea s-a numărat o exploatație de 240 de hectare administrată de trei generații, unde producția vegetală și creșterea animalelor sunt completate prin aplicarea practicilor regenerative și dezvoltarea activităților cu valoare adăugată.
 
Delegația a vizitat și o fermă orientată preponderent spre producția vegetală, comercializarea directă către consumatori și dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare.
 
Exemplele au arătat cum fermele familiale pot rămâne competitive prin diversificarea activităților, aplicarea unor practici agricole durabile și transmiterea afacerii de la o generație la alta.
 


Un alt aspect apreciat a fost implicarea copiilor și a școlilor în proiectele comunitare, precum și promovarea educației despre agricultură încă din perioada școlară.
 
Leadershipul feminin a reprezentat un alt subiect important al vizitei. Delegația s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Agricole din Cehia și cu liderele Clubului Femeilor Manageri din Agricultură.
 
În modelul ceh, Clubul funcționează în cadrul organizației agricole naționale și oferă femeilor manageri, specialistelor și proprietarelor de ferme posibilitatea de a-și promova interesele și de a participa la dialogul privind politicile agricole.
 
Această experiență ar putea constitui un model pentru consolidarea rețelelor de femei din agricultura Republicii Moldova și dezvoltarea inițiativelor de leadership feminin în cadrul organizațiilor profesionale.
 
La finalul vizitei, participanții au identificat mai multe direcții care ar putea fi dezvoltate în Republica Moldova. Acestea vizează consolidarea organizațiilor de fermieri, îmbunătățirea serviciilor oferite membrilor, dezvoltarea rețelelor de leadership feminin și apropierea cercetării de necesitățile producătorilor agricoli.
 
Printre priorități se numără și dezvoltarea colaborării dintre universități și fermieri, promovarea cercetării aplicate și stabilirea unor parteneriate cu instituțiile și organizațiile agricole din Republica Cehă.
 
Pentru FNFM și FAR, schimbul de experiență nu se rezumă la preluarea unor modele. Exemplele cunoscute în Cehia urmează să fie analizate și adaptate la realitățile sectorului agricol din Republica Moldova.
 
Vizita de studiu a fost organizată în cadrul parteneriatului dintre Federația Națională a Fermierilor din Moldova și Asociația Femei pentru Agricultură Rezilientă, cu sprijinul We Effect și PNUD.
loading ...