FERMIERII, DIN NOU ÎN STRADĂ. VASILE MÂRZENCO: “Dacă nu ne vor soluționa revendicările, vom bloca drumurile naționale și vămile!”

02 dec 2020
Acum două zile, AGROMEDIA anunța despre noi proteste ale fermierilor și agricultorilor din țară. Fermierul Sergiu Ștefanco din satul Ucrainca, raionul Căușeni, susținea că, începând cu 2 decembrie, vor ieși în PMAN, pentru a se face auziți.
 
“Vom protesta pașnic, împreună cu fermierii din 15 raioane și asociațiile de profil. Guvernul nu ne-a auzit și nici nu ne-a ajutat să găsim soluțiile pentru a ieși din impas. La ultimele noastre întâlniri ne-au anunțat, ca de ficare dată, că nu sunt bani. Însă în afară de alocațiile promise la culturile din grupa a doua, mai avem probleme cu băncile, care nu ne-au mers în întâmpinare. Acum, distribuitorii de inputuri agricole ne acționează în judecată pentru restanțele acumulate. E o sutuație fără precedent. De această dată, vom ieși la protest fără tehnică agricolă, dar dacă vom fi din nou ignorați, vom scoate în stradă și tractoarele”, ne-a declarat luni dl Ștefanco.
 
Astăzi, Federația Națională A Fermierilor a demarat protestele din centrul capitalei. Solicitat de AGROMEDIA, Vasile Mârzenco, directorul exectiv al FNF, ne-a comunicat că la acțiune au participat peste 300 de agricultori.
 

“Un singur deputat a reacționat și a ieșit din clădirea Parlamentului ca să discute cu noi. Este vorba de Alexandru Slusari, vicepreședintele Legislativului. I-am înmânat Declarația noastră cu toate revendicările și am solicitat o ședință comună a deputaților cu grupul de inițiativă FNF. În vară, ne-au promis că ne vor achita datoriile acumulate în cazul culturilor din grupa II. De fapt, nu au făcut decât să distabilizeze și mai mult starea generală a agricultorilor – au majorat cota TVA pentru producția agricolă primară de la 8 la 12%. E prea de tot! Dacă nu vor urma reacții favorabile pentru fermieri, vom bloca drumurile naționale. În cazul când nici asta nu va ajuta, vom bloca și punctele vamale”, ne-a comunicat dl Mârzenco.
 
Amintim că în luna august curent, mai mulți agricultori din țară au organizat o acțiune de protest, care a durat câteva săptămâni, după care au renunțat. Urcați la volanurile tehnicii agricole, într-un final, ei au revenit acasă, anunțând că vor continua discuțiile cu autoritățile pentru ca toate revendicările lor să fie îndeplinite.
 
Participanții la acțiune solicitau de la autorități alocarea unor despăgubiri de 3.000 de lei pentru un hectar afectat de secetă, instituirea stării de urgență în agricultură în zonele de centru și sud și eliberarea certificatelor de stare de forță majoră pentru a putea reeșalona datoriile față de creditori etc. Premierul a explicat atunci că statul nu are posibilitatea să le satisfacă  toate cerințele, dat fiind că bugetul se confruntă cu un deficit mare în urma pandemiei de COVID-19.
loading ...