Consiliul Raional Căușeni a adoptat o decizie oficială prin care solicită Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova declararea stării excepționale în agricultură și recunoașterea raionului drept zonă defavorizată din punct de vedere agro-climatic. Se întâmplă după ce săptămâna trecută și Consiliul Raional Ștefan-Vodă a votat o hotărâre similară.
Decizia a fost luată în baza evaluărilor de pe teren, care arată pierderi majore în culturile agricole. Porumbul și floarea-soarelui sunt afectate în proporție de 80-90%, iar înghețurile din primăvară au compromis rapița și grâul. Situația este asemănătoare și în raionul Ștefan Vodă, unde se estimează că aproximativ 200 de fermieri au fost afectați grav de secetă.
Consiliul din Căușeni cere Guvernului să intervină cu măsuri concrete: reeșalonarea datoriilor pentru agricultori, blocarea temporară a executărilor pe conturi, scutiri de impozite și includerea agenților economici afectați în rapoartele statistice oficiale pentru accesarea sprijinului.
Consilierii din teritoriu nu pot ignora realitățile și faptul că guvernarea așa și nu a elaborat o strategia de ajustare a sectorului agrar schimbărilor climatice, scrie Alexandr Slusari.
Ministerul Agriculturii a anunțat că pe 31 iulie va trimite specialiști în teritoriu pentru a evalua situația.