FERMIERII MOLDOVENI PRIMESC CONSULTANȚĂ GRATUITĂ DE LA 3 VOLUNTARI AMERICANI

11 oct 2022
Trei experți americani se vor afla pe parcursul lunii curente în țara noastră pentru a acorda consultanță de afaceri în cadrul Programului de voluntariat „Farmer-to-Farmer”, finanțat de USAD și implementat de CNFA Moldova.

În perioada 10-24 octombrie, Ann Young va asista membrii Asociației Patronale a Avicultorilor din Republica Moldova în aspecte legate de managementul financiar. Actuala misiune este una de evaluare a progresului înregistrat în urma implementării recomandărilor formulate de expertă în urma unei vizite anterioare și de oferire a unor sfaturi de perfecționare a practicilor existente.

Jeff Pieper va activa în țara noastră în perioada 10-22 octombrie și misiunea sa va consta în elaborarea unui ghid de buzunar privind cultivarea fructelor cu sâmburi, în particular, a piersicilor ecologici. Ulterior, ghidul va fi tipărit și difuzat de Asociația MOVCA în parteneriat cu Asociația Obștească Educație pentru Dezvoltare (AED).

La rândul său, Seth Urbanowitz va consulta membrii Asociației MOVCA în aspecte legate de sănătatea solului și practicile de conservare a acestuia, ca o continuare a asistenței acordate în vara anului 2021 privind rotația culturilor și îngrășămintele verzi.

Cei trei voluntari sunt experți cu experiență vastă în domeniile în care activează și au fost selectați prin concurs pentru a acorda consultanță de afaceri gratuită fermierilor din țara noastră.

Asistența oferită beneficiarilor moldoveni în cadrul Programulului „Farmer-to-Farmer” are drept scop consolidarea agriculturii ecologice și a sectorului zootehnic.
 
loading ...