FERMIERII PRIMESC COMPENSAȚIILE PENTRU SECETĂ: Cahul și Cantemir, în topul solicitărilor

16 dec 2024
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a finalizat procesarea cererilor pentru ajutorul financiar destinat fermierilor afectați de secetă și arșiță puternică din anul 2024. Sprijinul este oferit conform Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 644/2024.
 
Suport pentru peste 936 de fermieri
În perioada 13 septembrie – 11 octombrie 2024, AIPA a recepționat 1.062 cereri, dintre care 936 au fost eligibile pentru calculul sprijinului financiar. Suprafața totală eligibilă se ridică la 53.575 hectare, iar coeficientul de compensare este de 2.087,2 lei/hectar.
 
Cele mai multe cereri, din raioanele sudice
Fermierii din raioanele Cahul (127 cereri), Cantemir (103 cereri) și Glodeni (65 cereri) s-au numărat printre cei mai afectați, aceștia fiind urmați de cei din Edineț, Orhei, Telenești și Rîșcani.
 
Nu au fost eligibile terenurile situate în perimetrul sistemelor centralizate de irigație funcționale sau cele care care au beneficiat de asigurare subvenționată conform Legii nr. 183/2020.
 
Fonduri guvernamentale de 100 milioane de lei
Guvernul a alocat 100 milioane de lei din Fondul de intervenție pentru sprijinirea agricultorilor care au avut pierderi la culturile de grâu și porumb. Acest ajutor financiar este un pas important pentru susținerea sectorului agricol în fața provocărilor climatice din 2024.
 
Pentru lista completă a solicitanților eligibili, accesați: AIPA - Suport financiar 2024
loading ...