Asociația Forța Fermierilor a anunțat că susține protestele agricultorilor programate pentru data de 24 iunie, în contextul nemulțumirilor legate de intenția autorităților de a majora cota TVA în agricultură de la 8% la 20%.
Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului asociației din 22 iunie, în care au fost analizate rezultatele dialogului cu autoritățile și deputații, precum și propunerile venite din partea agricultorilor din teritoriu.
Potrivit organizației, discuțiile purtate cu Ministerul Finanțelor nu au produs rezultatele așteptate, iar majorarea TVA ar afecta în primul rând fermierii micro, mici și mijlocii. În același timp, reprezentanții asociației au salutat deschiderea unor deputați ai partidului de guvernare, care, potrivit acestora, au înțeles impactul măsurii asupra sectorului agricol.
Forța Fermierilor a anunțat că va participa la consultările inițiate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare privind identificarea unei poziții comune în problema TVA, însă insistă asupra menținerii cotei de 8% pentru producătorii agricoli.
Asociația avertizează că majorarea TVA cu 12 puncte procentuale ar putea genera un val de scumpiri la alimente, medicamente, gaze și energie electrică și ar afecta nu doar agricultorii, ci întreaga populație.
În cazul în care autoritățile nu vor renunța la creșterea cotei TVA, organizația propune drept compromis păstrarea diferenței de 12% în conturile agricultorilor, fără transferarea acesteia la bugetul de stat.
Consiliul Forței Fermierilor a reiterat, totodată, susținerea protestelor programate pentru 24 iunie și a precizat că, după centralizarea informațiilor din teritoriu, vor fi anunțate locațiile unde va fi staționată tehnica și utilajele agricole în fiecare regiune a țării.
Amintim că, pe 12 iunie, agricultorii din raioanele Fălești, Cahul și Rezina au organizat acțiuni de protest, aducând tehnică agricolă pe trasee naționale pentru a atrage atenția autorităților asupra problemelor cu care se confruntă fermierii micro, mici și mijlocii.
Principalele revendicări ale fermierilor vizează introducerea plăților directe pe hectar începând cu anul 2027, menținerea cotei de TVA de 8% în agricultură, restituirea integrală a accizei la motorina utilizată în lucrările agricole și, în cazul agricultorilor din sudul țării, recunoașterea regiunii drept zonă defavorizată din cauza secetei severe din ultimii ani.
Fermierii susțin că măsurile de sprijin anunțate de autorități nu răspund pe deplin problemelor cu care se confruntă în prezent și cer intervenții mai consistente pentru a asigura viabilitatea economică a exploatațiilor agricole.
