HOȚII I-AU FURAT TOATE SEMINȚELE. Paguba adusă fermierului este de peste 350 de mii de lei
10 apr 2022
A rămas fără semințe chiar în prag de semănat. Este vorba despre un fermier din satul Gradiște, raionul Cimișlia care a fost jefuit. Hoții au făcut o gaură în unul din pereții depozitului și au sustras 93 de saci cu semințe de floarea soarelui și 19 saci cu semințe de porumb, a câte 10 kilograme fiecare. Potrivit oamenilor legii, prejudiciul material cauzat fermierului este de peste 350 de mii de lei.
Am depistat dimineața că cineva a intrat înăuntru și am văzut că în spate este făcută o gaură în perete. Trebuie să începem semănatul și când am venit să luăm materialul semincer, am depistat că nu este. N-am văzut așa ceva de 37 de ani, a declarat fermierul, pentru un post TV.
Fermierul povestește că agenții economici din regiune îl vor ajuta cu material semincer pentru a-și putea însămânța terenurile de pământ.
În aceeași situație s-a pomenit și un fermier din satul Mărăndeni, raionul Fălești. Acolo, hoții au spart lacătul de la ușa depozitului și au furat 46 de saci cu semințe de floarea soarelui. Valoarea prejudiciului adus agricultorului este de 133 de mii de lei.
Oamenii legii sunt pe urma răufăcătorilor. Pentru furt în proporții deosebit de mari, aceștia riscă 10 ani de pușcărie.
Top știri
CE TREBUIE SĂ FACĂ APICULTORII ÎN STUPINE PENTRU A EVITA ROIRILE? Cum poate fi întrerupt roitul?
22 apr 2022
DAVID BECKHAM S-A APUCAT DE APICULTURĂ. Fostul fotbalist intenționează să lanseze o afacere cu miere organică
06 mai 2022
TEHNICA ÎNLOCUIRII REGINELOR. Greșeli frecvente pe care le fac apicultorii
02 mai 2022
EVODIA – SPECIA SALVATOARE A APICULTORILOR. Acest copac nu are concurenți la volumul de miere livrat
29 apr 2022
SEZON NOU, PROBLEME VECHI. MII DE ALBINE GĂSITE MOARTE LA O STUPINĂ. Motivul: Tratamente chimice în livezi
19 apr 2022
Din aceeași categorie
S-A DAT UNDĂ VERDE LA PESCUIT SCRUMBIE
16 mai 2022
VREME FRUMOASĂ ȘI CALDĂ ÎN TOATĂ ȚARA
16 mai 2022
MAIA, LA CONFERINȚA REGIONALĂ FAO PENTRU EUROPA. Vezi care au fost principalele subiecte
16 mai 2022
CULTIVAREA PLANTELOR MEDICINALE ȘI AROMATICE – O AFACERE PROFITABILĂ
13 mai 2022
DUPĂ 15 ANI, LUCRĂRILE DE CONSTRUCȚIE A CLINICII VETERINARE A UASM AR PUTEA FI FINALIZATE
13 mai 2022
HOȚII I-AU FURAT TOATE SEMINȚELE. Paguba adusă fermierului este de peste 350 de mii de lei
HOȚII I-AU FURAT TOATE SEMINȚELE
Paguba adusă fermierului este de peste 350 de mii de lei
HOȚII I-AU FURAT TOATE SEMINȚELE. Paguba adusă fermierului este de peste 350 de mii de lei