ÎN SUSȚINEREA AGRICULTORILOR. ADMA va reeșalona datoriile beneficiarilor de tehnică procurată anterior de la “Unitatea 2KR”

18 sep 2020

Seceta din acest an i-a pus în dificultate pe mulți fermieri agricoli. Aceștia au rămas cu datorii, iar unii dintre ei nu au resurse financiare sufieciente pentru a acoperi cheltuielile. În contextul situației economice dificile cauzată de pandemie și seceta hidrologică “Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare”va reeșalona până la 31 august 2021 datoriile beneficiarilor de tehnică agricolă procurată anterior de la “Unitatea 2KR”.
 
Pentru a beneficia de reeșalonarea plăților scadente la datoriile formate, în baza contractelor existente și a documentelor confirmative a daunelor suportate, vor fi perfectate acorduri adiționale. În context, agricultorii sunt îndemnați să se adreseze la sediul Agenției, str. Calea Basarabiei, 18, mun. Chişinău, etajul II.
 
De precizat că astăzi a fost ultima zi pentru a depune dosarele la AIPA ca să beneficieze de ajutor din partea statului. Aceste despăgubiri se referă la cerealele de grupa I-a. Ce ține de pierderile suportate de fermieri la cerealele de grupa a II-a, responsabilii de la Ministerul Agriculturii au declarat că în prezent se fac evaluări, iar ulterior, când vor fi cunoscute toate pierderile, vor veni și cu soluții.

ADMA(Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii)
loading ...