ÎN 2022, AM EXPORTAT DE 6 ORI MAI MULTE CEREALE, DAR MAI PUȚINE FRUCTE ȘI LEGUME

18 apr 2022
În lunile ianuarie și februarie ale anului curent, exporturile de mărfuri moldovenești au crescut de 1,6 ori comparativ cu aceeași perioadă din anul 2021 şi au constituit 667 milioane de dolari, potrivit Biroului Național de Statistică. Creşterea atât de semnificativă a exporturilor se datorează în special livrărilor peste hotare de produse agroalimentare, ca urmare a recoltei bogate din anul 2021, transmite AGROMEDIA, cu referire la MOLD-STREET.com.

Circa 50% din exporturi au revenit pe seama cerealelor, seminţelor de oleaginoase, uleiului vegetal şi altor mărfuri agroalimentare. Cota cea mai mare a revenit cerealelor - circa 20% din total, exportul cărora s-a majorat de 5,8 ori. Seminţelor de oleaginoase (în creştere de 1,7 ori) le-au revenit 10,2% din exporturi, în timp ce cota fructelor şi legumelor a scăzut de la 11,25% la 9,81%, chiar dacă exporturile au crescut cu peste 37%. Exportul de uleiuri vegetale a crescut de 7 ori, ajungând la o cotă de peste 8% în livrările de mărfuri din Republica Moldova.
Cea mai mare parte din exporturi a avut ca destinaţie România şi alte state UE (peste 62%), O altă destinaţie importantă este Turcia, cu cota de 13,8%, în timp ce pe piața rusească au ajuns doar 7,3 din produsele moldovenești.

Importul de gaze a crescut de patru ori. La acest capitol domină Rusia, cu o cotă de circa 24,3%, în special, ca urmare a scumpirii de 4 ori a gazelor. Astfel, în primele două luni ale acestui an pe seama gazelor a revenit circa 17,3% din valoarea importurilor în Republica Moldova, costul cărora s-a majorat de patru ori, faţă de aceeaşi perioadă din 2021. În consecinţă, costul gazelor importate a depăşit valoarea exporturilor de cereale şi oleaginoase. Produselor petroliere le-au revenit 9,4% din importuri, ele crescând de 1,7 ori în primele două luni ale anului.

Per total, în ianuarie-februarie 2022 importurile de mărfuri au crescut cu peste 40% şi au însumat 1,29 miliarde de dolari. Importurile de mărfuri provenite din țările Uniunii Europene (UE-27), în ianuarie-februarie 2022, s-au cifrat la 538,7 milioane de dolari (cu 26,5% mai mult față de aceeași perioadă din anul 2021), deținând o pondere de 41,8% în total importuri, în scădere cu 4,4 puncte procentuale comparativ cu ianuarie-februarie 2021. În aceeaşi perioadă, importurile de mărfuri provenite din țările CSI, au avut o valoare de 435,2 milioane de dolari, de două ori mai mult, decât în aceeași perioadă a anului 2021, care echivalează cu o cotă de 33,7% în total importuri. Decalajul considerabil dintre exporturile și importurile de mărfuri a determinat acumularea, în ianuarie - februarie 2022, a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 623,3 milioane dolari, cu 25,8% (128 milioane dolari) mai mult, comparativ cu cel înregistrat în aceeași perioadă din anul 2021.
 
loading ...