Potrivit Ministrului Mediului, Sergiu Lazarencu, prin adoptarea Strategiei, Republica Moldova și-a propus să îmbunătățească capacitatea de reacție la dezastrele naturale și provocările climatice, să consolideze infrastructura de protecție civilă și să dezvolte un cadru instituțional eficient pentru gestionarea riscurilor.
Republica Moldova își reafirmă angajamentul față de prevederile Cadrului de la Sendai și legislația europeană în domeniul reducerii riscurilor de dezastre. Strategia va servi ca document de referință în elaborarea Programelor naționale sectoriale, care vor sprijini implementarea obiectivelor strategice propuse. Sergiu Lazarencu a mai adăugat că implementarea strategiei va contribui semnificativ la reducerea pierderilor cauzate de dezastre, va crește reziliența comunităților și va proteja mediul înconjurător. De asemenea, va asigura o mai bună integrare a Republicii Moldova în inițiativele internaționale de gestionare a riscurilor de dezastre.
Strategia națională de reducere a riscurilor dezastrelor pentru perioada 2024-2030 prevede:
- Evaluarea națională a riscurilor: Dezvoltarea unor evaluări detaliate și bazate pe metodologii internaționale pentru a identifica și înțelege mai bine riscurile naturale și provocate de om.
- Consolidarea infrastructurii critice: Modernizarea și protejarea infrastructurii esențiale pentru a reduce vulnerabilitatea la dezastre și a asigura continuitatea serviciilor publice.
- Implementarea sistemelor de avertizare timpurie: Crearea unor sisteme eficiente pentru a informa populația despre riscurile iminente și a reduce impactul dezastrelor.
- Dezvoltarea capacităților instituționale: Îmbunătățirea coordonării între instituțiile responsabile și crearea unui cadru legislativ eficient pentru gestionarea riscurilor.
- Promovarea cooperării internaționale: Alinierea la standardele europene și internaționale, participarea la inițiative globale precum Cadrul de la Sendai și Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Republica Moldova este vulnerabilă la dezastre naturale, fiind expusă în special la inundații și secete. Datele care se conțin în Strategia națională de reducere a riscurilor dezastrelor pentru perioada 2024-2030 arată că seceta din 2007 a provocat pierderi de 1 miliard USD, inundațiile din 2008 au distrus aproape 300 de case și au provocat daune de 120 de milioane USD, ploile abundente din vara anului 2010 au inundat peste 3 mii de case din 85 de localități ale țării, afectând peste 12 mii de persoane, iar seceta din 2020 a cauzat o scădere a producției agricole cu 30%.