La Chișinău, s-a desfășurat Conferința Internațională „Incluziunea micilor fermieri în lanțurile valorice agroalimentare din Republica Moldova.” La eveniment, au participat experți din Uniunea Europeană, reprezentanți ai Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova, fermieri și membri ai asociațiilor profesionale din sectorul agricol. Au fost prezentate perspective agricole internaționale, dar și experiențele naționale ale fermierilor moldoveni, oferindu-se astfel un cadru amplu de dezbateri și discuții interactive.
În deschiderea evenimentului, Vladimir Bolea, Viceprim-ministru și ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, a subliniat rolul esențial pe care micii fermieri îl au în dezvoltarea agriculturii moldovenești.
Micii fermieri sunt piatra de temelie a agriculturii din Republica Moldova, nu doar prin contribuția lor economică, ci și prin impactul social profund pe care îl au asupra comunităților rurale. Este necesar să explorăm și să valorificăm întregul lor potențial pentru a asigura prosperitatea rurală, a declarat Vladimir Bolea.
De asemenea, s-a referit la necesitatea asocierii micilor producători, comunicarea agricultorilor cu cercetătorii.
Cem Özdemir, Ministrul Federal German pentru Alimentație și Agricultură, a intervenit printr-o conexiune video, felicitând Moldova pentru progresele înregistrate în alinierea politicilor agricole la standardele europene și a subliniat relevanța acestor măsuri în sprijinirea micilor fermieri în contextul integrării europene.
Raimund Jehle, Leaderul Programului Regional FAO pentru Europa și Asia Centrală, a evidențiat necesitatea colaborării între micii fermieri pentru a-și valorifica potențialul și pentru a face față provocărilor cu care se confruntă agricultura la scară mică în Moldova, în special în contextul schimbărilor climatice și al integrării în lanțurile valorice regionale.
Dacian Cioloș, expert recunoscut la nivel european și fost Comisar pentru agricultură și dezvoltare rurală al Uniunii Europene, a împărtășit experiențele României în ceea ce privește integrarea micilor fermieri în activitățile economice, evidențiind importanța măsurilor și instrumentelor europene care sprijină agricultura de familie.
Mihail Dumitru, Director General adjunct al DG AGRI din cadrul Comisiei Europene, a prezentat mecanismele din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) care pot fi adaptate de către Republica Moldova pentru a consolida rolul micilor fermieri în sectorul agricol și a facilitat discuții despre bunele practici din statele membre ale UE.
De asemenea, în cadrul Conferinței, Hermann Schultes, fost președinte al Camerei Agricole din Austria, și Jean CORDIER, profesor emerit la Agro Institute, Rennes-Angers, au subliniat importanța dezvoltării unui sistem de consultanță agricolă eficient și a unui Fond Mutual gestionat de fermieri, ca măsuri esențiale pentru sprijinirea micilor fermieri și gestionarea riscurilor în agricultură.
Anne-Kathrin Meister, vicepreședinte al Federației tineretului din localitățile rurale din Germania, și Katalin Ludvig, Coordonator adjunct la FAO, au abordat necesitatea creării unui mediu favorabil pentru tinerii fermieri și a unor politici care să stimuleze agricultura de familie, subliniind rolul generațiilor viitoare în dezvoltarea sustenabilă a sectorului agricol.
Evenimentul s-a încheiat cu adoptarea unei Declarații de susținere a fermierilor mici și a agriculturii la scară mică, evidențiind importanța continuării cooperării internaționale și a implementării politicilor menite să integreze fermierii mici în lanțurile valorice agroalimentare.
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, Reprezentanța în Republica Moldova (FAO Moldova) și proiectul Dialogul Moldo-German privind Politicile în Agricultură (APD Moldova), finanțat de Ministerul Federal German pentru Alimentație și Agricultură (BMEL).