Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a avut o întrevedere oficială cu prim-ministrul Japoniei, Shigeru Ishiba, în cadrul vizitei sale de lucru în Japonia, desfășurată în perioada 30 august – 2 septembrie 2025. Discuțiile s-au axat pe dezvoltarea parteneriatului bilateral, atragerea de investiții japoneze și lansarea unor noi proiecte care să aducă beneficii cetățenilor Republicii Moldova.
Premierul Dorin Recean a exprimat recunoștința Guvernului de la Chișinău pentru sprijinul constant oferit de Japonia:
Republica Moldova poate deveni o platformă de lansare pentru investițiile japoneze în regiune, în special în domenii de viitor precum digitalizarea și energia verde, a declarat premierul, subliniind avantajele țării: accesul direct la piața Uniunii Europene, un mediu de afaceri competitiv și forța de muncă bine pregătită.
Japonia susține Republica Moldova prin proiecte majore în agricultură, sănătate, educație și dezvoltare locală. Doar în ultimii patru ani, asistența nerambursabilă acordată de partea niponă a ajuns la 600 de milioane de lei. Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a reiterat angajamentul țării sale față de sprijinirea Republicii Moldova:
Japonia va continua să susțină consolidarea democrației în Republica Moldova, precum și dezvoltarea țării voastre prin proiecte în agricultură și pentru promovarea industriei, a declarat oficialul nipon.
În cadrul întrevederii, cei doi premieri au discutat despre relațiile economice tot mai dinamice dintre cele două state. Japonia a devenit, de-a lungul anilor, un partener comercial important pentru Republica Moldova, iar datele recente arată că schimburile comerciale au crescut cu 19% față de anul trecut. Un segment vizibil este creșterea vânzărilor de vinuri moldovenești pe piața niponă, un semn al potențialului tot mai mare de promovare a produselor autohtone.
Cei doi premieri au discutat și despre contextul regional și situația politică internă, subliniind importanța desfășurării democratice a alegerilor din această toamnă, considerată esențială pentru stabilitatea regională și internațională.
Tot astăzi, premierul Dorin Recean a avut o întâlnire cu membrii Grupului parlamentar de prietenie Japonia-Moldova din Dieta Națională, cu care a discutat despre intensificarea dialogului politic bilateral, inclusiv prin organizarea unei reuniuni comune.
Vizita oficială a prim-ministrului Dorin Recean a inclus și participarea la Expoziția Mondială de la Osaka, unde, pe 31 august, de Ziua Limbii Române, a fost inaugurată Ziua Republicii Moldova. Evenimentul a oferit o platformă importantă pentru promovarea atractivității turistice și investiționale a țării, dar și pentru valorificarea potențialului cultural al Republicii Moldova în fața unei audiențe internaționale.