LA UN PAS DE TRAGEDIE. Incendiu de proporții în apropierea sondelor de petrol de la Văleni

20 oct 2022
Pompierii din sudul țării au intervenit de urgență pentru lichidarea unui incendiu e de vegetație uscată, care a izbucnit în lunca râului  Prut,  în apropierea satului Văleni, raionul Cahul.

Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în dimineața zilei de ieri, 19 octombrie, la ora 11:37. După primelor informații înregistrate, în zona incendiului se aflau 12 sonde de petrol, care riscau să fie afectate. La fața locului, au intervenit 13 autospeciale de intervenție cu 39 de pompieri, dar și 2 unități de tehnică din cadrul autorităților publice locale. 



O suprafață de peste 200 ha de vegetație a fost cuprinsă de flăcări. Din cauza rafalelor de vânt puternic, focul se răspândea cu repeziciune, iar pompierii aveau misiunea de a localiza focarele contra cronometru. Arderea a fost localizată către ora 22:08, iar lichidarea finală a incendiului a fost anunțată la ora 22:24, informează serviciul de presă al IGSU.

Datorită intervenției eficiente a echipelor de salvatori și pompieri, focul nu s-a extins asupra sondelor de petrol. Misiunea salvatorilor și pompierilor risca să fie zădărnicită din cauza condițiilor de vânt puternic, însă angajații IGSU au reușit să prevină o situație excepțională de proporții.

În acest context, IGSU atenționează că în condiții de cod galben de vânt, avertizarea lansată de Serviciul Hidrometeorologic de Stat pentru data de 20 octombrie, cetățenii sunt îndemnați să nu aprindă vegetația uscată și resturile menajere. Mai mult, în preajma suprafețelor agricole să fie evitată categoric utilizarea focului deschis și a surselor de aprindere.
loading ...