Consumatorii vor putea identifica mai ușor produsele provenite din lanțuri scurte de aprovizionare, iar producătorii locali ar putea avea acces mai facil la piață și la programe de sprijin. Prevederile sunt incluse într-un proiect de lege votat în lectura a doua de 74 de deputați.
Documentul stabilește cadrul juridic pentru dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare în Republica Moldova, definite ca acele sisteme în care există un singur intermediar între producător și consumatorul final.
Printre principalele măsuri prevăzute se numără introducerea unor logouri oficiale care vor marca punctele de vânzare și unitățile implicate în lanțuri scurte, precum și crearea unui Registru național al acestor lanțuri. În același timp, comercianții vor fi obligați să aplice proceduri interne clare pentru selecția furnizorilor, bazate pe criterii transparente.
Proiectul include și integrarea lanțurilor scurte în sistemul de achiziții publice. Astfel, autoritățile contractante vor putea acorda punctaj suplimentar ofertelor care provin din astfel de lanțuri, atunci când se aplică criteriul „cel mai bun raport calitate-preț” sau „calitate-cost”.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate”, în colaborare cu experți și în coordonare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Ministerul Economiei. Pentru lectura a doua, proiectul a fost comasat cu o inițiativă similară propusă de deputații Fracțiunii „Democrația Acasă”.
Autorii menționează că legea creează baza pentru dezvoltarea unor programe de finanțare dedicate producătorilor implicați în lanțuri scurte, inclusiv investiții în capacități de producție, depozitare și logistică, precum și suport tehnic pentru modernizare.
Coordonarea implementării va fi asigurată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
Legea urmează să intre în vigoare la nouă luni de la publicarea în Monitorul Oficial, iar Guvernul va trebui să ajusteze legislația conexă în termen de șase luni.
