Un câmp de grâu cu suprafața de 73 de ha din satul Onițcani va fi supusă unui experiment. Jumătate din suprafață va fi tratată cu erbicide cu ajutorul unei drone, iar cealaltă – cu stropitoarea și tractorul. Terenul aparține stațiunii didactice experimentale „Criuleni”. Stațiunea deține în total 570 de ha de terenuri agricole, pe care se cultivă, pe lângă grâu, porumb, muștar, floarea soarelui. Creșterea rentabilității culturilor este o prioritate a stațiunii, motiv pentru care experimentele sunt la ele acasă, susține administratorul Alexandru Zolotco.
Vrem să facem o comparație. Anul trecut am tratat semințele de porumb, iar rezultatele au fost pe măsură. Iată de ce anul acesta testăm terenul de grâu, explică Alexandru Zolotco.
Dronele agricole, care zboară la o distanță de 2-4 metri deasupra culturii, pulverizează în medie cu până 40 la sută mai puțină substanță activă (erbicide dizolvate în apă), iar tehnologia picăturilor foarte mici permite o aplicare uniformă și cu o mai mare precizie. Timp de patru ore, drona mânuită cu dexteritate de specialiștii de la DRON Assistance a acoperit tot perimetrul.
Tot ce face o stropitoare, poate face și o dronă. Diferența este că drona consumă 10 litri de apă la hectar, utilizată pentru a dizolva substanța activă, iar tractorul – 200 de litri de apă, subliniază Alexandru Zolotco.
În 2021, am prelucrat 11.000 de ha de terenuri agricole și am estimat că agricultorii din Republica Moldova pot economisi anual 1500 tone de pesticide și între 100-150 euro la hectar prin evitarea pierderilor mecanice și datorită economiilor propriu-zise de la pulverizarea mai eficace, notează Vitalie Sacară, fondatorul DRON Assistance.
DRON Assistance și stațiunea didactică experimentală „Criuleni” planifică să continue seria de experimente agricole care să sporească productivitatea.
În parteneriat cu tineri cercetători de la Universitatea din Tașkent, susținuți în cadrul Laboratorului de inovații a PNUD Uzbekistan, DRON Assistance va importa capcane smart cu feromoni și va utiliza un software specializat pentru monitorizarea la distanță a stării culturilor. Acest program mizează pe inteligența artificială, care va fi antrenată să depisteze dăunătorii. Algoritmii specifici sunt în proces de dezvoltare, cu sprijinul PNUD Moldova.
Ulterior, culturile afectate vor fi tratate cu trichogramma, adică cu o specie de viespi minuscule care mănâncă ouăle insectelor, această metodă fiind una ecologică.
Pentru ca datele despre temperatura aerului, solului, umiditatea și precipitațiile să fie accesibile agricultorilor, compania planifică să publice informațiile geospațiale pe care le colectează prin intermediul clienților săi. Aceasta ar crește calitatea deciziilor luate de fermieri.
Cu sprijinul financiar oferit de PNUD Moldova în cadrul programului „Accelerarea transformării digitale în sectorul public din Republica Moldova”, compania a achiziționat o dronă dotată cu tehnologia RTK (real-time kinematic) care permite cartografierea și analiza multi-spectrală a culturilor în timp real, prin înregistrarea coordonatelor GPS și ale imaginilor cu geo-taguri încorporate. În timp ce drona este în zbor, o stație de bază activă la sol îi trimite date brute GPS. Astfel, GPS-ul de bord al dronei combină aceste date cu propriile observații pentru a-și determina cu precizie poziția față de bază.
Datorită acestei tehnologii, acum agricultorii pot depista cu ușurință focarele de buruieni, dăunători, boli, și, respectiv, pot interveni doar acolo unde este nevoie și preveni răspândirea problemei.
Cu suportul oferit de PNUD, prin programul său „Accelerarea transformării digitale în sectorul public din Republica Moldova, precum și de programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD și UNICEF, DRON Assistance își extinde rețeaua de centre de asistență pentru drone și operatori. Alături de centrele de la Edineț și Căușeni, vor fi deschise filiale la Bălți, Comrat și Ungheni.
Viziunea noastră e ca toți agricultorii să aibă posibilitatea să utilizeze dronele pentru a-și spori productivitatea, iar pentru aceasta nu este nevoie ca fiecare agricultor să aibă propria dronă. Va fi suficient să apeleze la acest serviciu în proximitatea lui, la centrul nostru de asistență, unde poate învăța cum să opereze o dronă, să o ia în chirie, să-și prelucreze terenul și să o dea înapoi.
Ne propunem ca dronele noastre să devină la fel de solicitate și accesibile agricultorilor asemenea unui serviciu de taxi pentru populația urbană, subliniază Vitalie Sacară.
Compania DRON Assistance deține acum 16 drone agricole pentru pulverizare și două pentru monitorizare și cartografiere; șase din totalul acestora au fost cumpărate cu sprijinul PNUD Moldova și al Uniunii Europene.
DRON Assistance a beneficiat de un grant de 40.000 de dolari de la programul PNUD „Accelerarea transformării digitale în sectorul public din Republica Moldova” și unul de 25.000 euro de la Programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD și UNICEF.
Sursa: undpmoldova.exposure.co