Vremea se menține posomorâtă. Cerul va fi predominant noros, iar vântul va sufla puternic pe parcursul întregii săptămâni. Precipitații sunt prognozate doar pentru ziua de duminică. Valorile termice vor indica 12 grade la Briceni, 15 grade la Chișinău și 17 grade la Cahul. Noaptea, temperatura aerului sa va situa între +4 și +10 grade Celsius. Duminică, se răcește brusc până la +5, +10 grade ziua și +1, +6 grade noaptea. Cum va fi vremea în Moldova în perioada 31 martie – 6 aprilie, vedeți mai jos.
La Nord, ziua se vor înregistra +12, +13 grade Celsius. Pe parcursul nopții, termometrele vor indica +3, +4 grade Celsius. Duminică va fi frig: +5 grade în timpul zilei și +1 grad noaptea. Sâmbătă va ploua slab.
La Centru, la începutul perioadei vor fi maxime de +16, +17 grade Celsius. Ulterior, temperatura aerului scade până la +13 grade, iar duminică vor fi +8 grade Celsius. Noaptea, vor fi +6, +7 grade, iar duminică se răcește până la +4 grade Celsius.
La Sud, luni vor fi maxime de +18, +19 grade Celsius. Pe parcursul săptămânii, valorile termice vor oscila între +17, +15 grade Celsius, iar duminică mercurul din termometre coboară până la +10 grade Celsius. Minimele nopții vor oscila între +8, +9 grade și +6 grade Celsius duminică.
Condițiile meteorologice pe parcursul săptămânii au fost satisfăcătoare pentru creșterea și dezvoltarea culturilor agricole și efectuarea lucrărilor în câmp.
La culturile de toamnă a continuat înfrățirea, izolat – frunza a treia. Temperatura medie a solului la adâncimea de 5 și 10 cm, pe parcursul săptămânii a constituit +4, +11 grade Celsius.