Guvernul anunță demararea procesului de reformă a administrației publice locale, primul pas fiind inițierea unor consultări publice extinse cu toate părțile interesate. Anunțul a fost făcut de ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, care a subliniat că forma finală a reformei va fi stabilită exclusiv în urma dialogului cu autoritățile locale și cetățenii.
Începem consultări pe larg pentru reforma administrației publice locale. Obiectivul principal este să construim localități dezvoltate, primării puternice și servicii mai bune, aproape de oameni. Suntem conștienți de complexitatea acestei reforme și este firesc să existe îngrijorări. Tocmai de aceea este important să facem aceste schimbări împreună, cu responsabilitate, a declarat Alexei Buzu.
Potrivit ministrului, reforma este gândită ca un proces etapizat, care va dura pe parcursul anului.
Pregătirea reformei va avea patru etape: consultări publice largi, prezentarea conceptului, discuții consistente cu cetățenii pe tot parcursul primăverii și, ulterior, elaborarea și aprobarea pachetului legislativ în Parlament, în toamnă. Prima etapă și cea mai importantă sunt consultările, a precizat oficialul.
Alexei Buzu a menționat că, în următoarele săptămâni, Guvernul va discuta cu primarii, experții, autoritățile raionale și locale, societatea civilă, dar și cu cetățenii.
Doar în urma acestor consultări vom decide cum va arăta în final reforma, a subliniat ministrul.
În paralel, autoritățile centrale vor încuraja amalgamarea voluntară a primăriilor.
Pentru aceasta vom simplifica procedurile, vom aloca mai multe resurse financiare și vom oferi susținere operațională și ghidare. Avem deja primari puternici, aleși de oameni, iar rolul nostru este să le oferim instrumentele necesare pentru a rezolva problemele comunităților, a declarat ministrul Buzu.
Referindu-se la beneficiile concrete pentru cetățeni, ministrul a explicat că reforma urmărește reducerea birocrației și îmbunătățirea serviciilor publice.
Oamenii vor avea mai mulți bani investiți în proiecte și servicii și mai puține resurse risipite pe birocrație. Satele rămân, se unesc primăriile, iar acolo unde administrația se va muta vor fi create centre de prestare a serviciilor, a spus el.
Aceste centre vor integra mai multe servicii esențiale pentru comunități.
Vor fi create puncte unde vor activa asistentul social, lucrătorii sociali, polițistul arondat și un facilitator comunitar dedicat. Oamenii vor putea obține actele necesare la ghișeul unic, într-un singur loc și cât mai aproape de casă, a adăugat ministrul.
În final, Alexei Buzu a făcut apel la implicare activă din partea tuturor.
Vă invit să discutăm și să găsim soluții împreună. Ne dorim cu toții apă și canalizare în gospodării, drumuri calitative și servicii publice aproape de fiecare om, fie că trăiește într-un sat îndepărtat sau într-un oraș mare, a conchis ministrul.
